Social 8 Martie 2018 10:28
O echipa de oameni de stiinta din Suedia si Finlanda a anuntat ca a identificat cinci tipuri diferite de diabet, relateaza vineri Press Association si AFP.

Studiul a identificat cinci grupuri distincte de persoane cu diabet, fiecare prezentand caracteristici si riscuri de a dezvolta complicatii semnificativ diferite.

Diabetul este clasificat in prezent in doua categorii principale, tipul 1 si tipul 2.

Echipa de cercetatori sustine ca descoperirea facuta poate conduce la aplicarea unor tratamente personalizate, deoarece fiecare subtip de diabet necesita o alta abordare, si poate contribui la identificarea persoanelor cu risc crescut de complicatii la momentul stabilirii diagnosticului, scrie Agerpres.

De asemenea, in cadrul cercetarii, specialistii au identificat tipuri distincte de microbiom (flora intestinala) - ecosistemul bacterian din tractul nostru digestiv - care pot reactiona in mod diferit la aceleasi medicamente ce pot deveni astfel, in unele cazuri, mai putin eficiente.

Studiul, publicat in jurnalul The Lancet Diabetes and Endocrinology, a descoperit ca grupul 3 prezenta cea mai puternica rezistenta la insulina, iar persoanele respective aveau un risc semnificativ mai mare de nefropatie diabetica in comparatie cu subiectii din grupele 4 si 5.

Grupul 2 prezinta cel mai mare risc de retinopatie diabetica, o problema de sanatate care cauzeaza orbire, se arata in studiu.

Pentru acest studiu au fost analizate date prelevate de la pacienti din Suedia recent diagnosticati cu diabet, inclusi in cohorta proiectului ''All New Diabetics in Scania'' (ANDIS).

''Aceasta noua substratificare ar putea contribui la personalizarea tratamentelor si la aplicarea precoce a acestora in cazul pacientilor cu cel mai mare risc, de aceea reprezinta un prim pas catre medicina de precizie in diabet'', au notat cercetatorii.

''Acesta este primul pas catre tratamentul personalizat al diabetului'', a subliniat la randul sau Leif Groop, endocrinolog in cadrul Univesitatii Lund din Suedia, unul dintre principalii autori ai cercetarii. Acesta a adaugat ca noua clasificare reprezinta o ''schimbare de paradigma'' in ceea ce priveste modul de abordare a acestei boli.

La nivel mondial, circa 420 de mil. de persoane sunt diagnosticate cu diabet

Conform estimarilor Federatiei Internationale de Diabet, aceasta cifra ar putea ajunge la 629 de milioane pana in anul 2045.
Citeste si:
Grăsimea corporală îți poate indica bolile de care poți suferi
Grăsimea corporală îți poate...

Diabetul de tipul 2 este o afectiune care se poate manifesta pe toata durata vietii, fiind caracterizata prin cresterea excesiva a glicemiei. Aparitia sa este asociata cu o alimentatie nesanatoasa, obezitatea si un stil de viata sedentar.

Diabetul de tip 1 este o boala grava, mai putin frecventa in comparatie cu cel de tip 2, care se manifesta pe toata durata vietii si este, in general, depistata in copilarie. Circa 10% dintre persoanele cu diabet sunt diagnosticate cu tipul 1 al bolii. Aceasta afectiune se dezvolta atunci cand organismul nu mai poate produce hormonul numit insulina.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.