Astfel, indicatorul Line Pack, care arata volumul efectiv de gaze care se afla in sistem intr-un anumit moment, era, miercuri, la ora 9:00, la nivelul de 33,6 milioane de metri cubi, cu putin peste limita de 33 de miloane de metri cubi, care indica intrarea intr-o stare de risc.
Transgaz explica, la capitolul "Limite de functionare ale SNT", ca starea optima a SNT este la valoarea Line Pack de 41 milioane metri cubi plus/minus 1 milion de metri cubi, starea normala este intre 38 si 44 milioane de metri cubi, stari de dezechilibru exista intre 33 si 38 milioane de metri cubi, iar, daca valoarea indicatorului este de sub 33 milioane de metri cubi sau peste 46 de milioane de metri cubi, exista stari de risc.
Totusi, reprezentantii companiei precizeaza, tot acolo, ca "starea de dezechilibru pentru SNT, asa cum este mentionata mai sus (cand LP este cuprins intre 33 ÷ 38 mil.Sm3 sau LP este cuprins intre 44 ÷ 46 mil.Sm3), nu are ca si consecinta efectiva o stare de pericol cu privire la transportul gazelor in sistemul national de transport gaze, ci este o consecinta directa a unor stari si consumuri exceptionale".
O astfel de clasificare stabileste punctul de plecare de la care Operatorul Sistemului National de Transport incepe sa ia masurile prevazute de Regulamentele europene si legislatia nationala, in vederea mentinerii in parametrii optimi transportul de gaze la nivel national, se mai arata pe site-ul Transgaz, scrie Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Pleci în Germania la Campionatul European de Fotbal? Ce sfaturi are un...
Sursa: wall-street.ro