Dupa ce europarlamentarul Catalin Ivan a sustinut ca Liviu Dragnea a suspendat o sedinta la partid pentru a vedea Suleyman Magnificul, reactia presedintelui PSD nu a intarziat sa apara.

Chestionat in legatura cu declaratiile lui Catalin Ivan, Liviu Dragnea a declarat: "Am auzit; e un baiat foarte obraznic si foarte vocal, care cand i se apasa pe buton lui si la inca trei colegi – ca sunt echipa de patru cu butoanele la ei tot timpul... Am vorbit si cu colegii. Nu-mi aduc aminte sa fi oprit vreo intalnire politica sa ma uit la Suleyman Magnificul".

Intrebat de jurnalisti daca ii place, totusi, serialul, seful PSD a raspuns: "Mi-a placut poza. Cred ca la fete le-a placut foarte mult, ca le-a subtiat si arata foarte bine. Dar, sincer, mi se pare o prostie. Cred ca am vazut cateva episoade, acum cativa ani, dar s-a terminat acum multi ani. Ma mai uit la filme din cand in cand, mai gresesc- mai citesc si cate o carte. Dar o sa imi revin, daca nu e bine... Nu ma mai uit la filme", a mai spus liderul social-democratilor, citat de stirileprotv.ro.

Afirmatiile lui Catalin Ivan

"Recunosc ca nu l-am privit niciodata cu atentie pe Liviu Dragnea. Am considerat ca am multe alte lucruri mai importante de facut decat sa-l analizez, sa incerc sa inteleg ce urmareste, sa-i anticipez planurile. Aceasta indiferenta a tuturor, mai ales a liderilor importanti ai partidului, ne costa acum foarte scump. A stiut sa se faca util, sa isi faca loc discret, cu rabdare, sa exploateze slabiciunile celor din jur ... si am ajuns aici, cu el controland aproape toate institutiile importante ale statului.

Ne-am amuzat cand a suspendat o sedinta la partid ca sa vada Suleiman Magnificul. Vazandu-i insa evolutia, acel moment capata o simbolistica noua. Dupa criza Sheidehh a urmat criza Plumb si Shheideh, apoi criza Carmen Dan si acum catastrofa Dancila.
Concluzia este ca filmul Suleiman Magnificul ar trebui interzis pentru ca, pe fondul lipsei de cultura, poate crea monstri", a sustinut Catalin Ivan.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.