Bugetul general consolidat, care include atat bugetul de stat, cat si bugetele de pensii si de somaj, a incheiat primele zece luni ale acestui an cu un deficit de 6,6 miliarde lei, reprezentand 0,79% din PIB, in crestere cu 408% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in conditile in care ritmul de crestere a cheltuielilor, trase in sus mai ales de salariile bugetarilor, a depasit avansul incasarilor, arata datele publicate luni seara pe site-ul Ministerului Finantelor.

Dupa primele noua luni, bugetul consolidat avea un deficit de 6,8 miliarde lei, reprezentand 0,81% din PIB, in crestere cu 83,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce indica un excedent de circa 0,2 miliarde lei in luna octombrie.

In primele zece luni ale anului trecut, bugetul general consolidat al statului a inregistrat un deficit de 0,17% din PIB sau 1,3 miliarde lei.

Principalul motiv al executiei bugetare slabe din primele zece luni ale acestui an a fost cresterea incasarilor la buget intr-un ritm inferior ritmului de crestere a cheltuielilor.

"Veniturile bugetului general consolidat, in suma de 207,9 miliarde lei, reprezentand 24,7% din PIB, au fost cu 10,8% mai mari, in termeni nominali, fata de aceeasi perioada a anului precedent. (...) Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 214,5 miliarde lei, au crescut in termeni nominali cu 13,6% fata de primele zece luni ale anului trecut", arata raportul bugetar lunar, potrivit News.ro.

Pe categorii de venituri, cresteri importante au fost inregistrate in primele zece luni la incasarile din contributiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii si venit (+9,1%) si din veniturile nefiscale (+17,3%).

"Incasarile din impozite si taxe pe proprietate au scazut cu 11,7% fata de perioada similara din 2016, scaderea fiind determinata, in principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe constructii speciale. Incasarile din alte impozite si taxe pe bunuri si servicii au crescut cu 60,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cresterea fiind determinata, in principal, de evolutia incasarilor aferente contributiei datorate pentru medicamente, precum si pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finantate din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate”, se arata in raport.

Citeste si:
Economia continuă să încetinească. PIB a crescut cu 0,9%, în al...
Economia continuă să...

Incasarile din TVA au crescut in primele zece luni cu 0,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce, in primele noua luni, scaderea a fost de 0,3%.

Incasarile din accize au fost cu 3% mai mici comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, fiind influentate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice incepand cu 1 ianuarie 2017.

Totodata, sumele de la Uniunea Europeana in contul platilor efectuate sunt de 12,3 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat au fost in primele zece luni de 214,5 miliarde lei, in crestere cu 13,6% fata de aceeasi perioada din anul precedent, ceea ce reprezinta o accelerare fata de primele noua luni, cand rata de crestere era de 10,5%.

Cheltuielile de personal au crescut cu 21,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent, ca urmare a majorarile salariale acordate in a doua parte a anului trecut si la inceputul acestui an.

Citeste si:
Percheziții DNA la Ministerul Finanțelor. Biroul unui șef din...
Percheziții DNA la Ministerul...

Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut cu 4,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent, subventiile sunt in crestere cu 3,8%, in timp ce cheltuielile cu asistenta sociala au urcat cu 12,5%.

Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si pe cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 14,7 miliarde lei, respectiv 1,7% din PIB, in scadere cu 24% fata de aceeasi perioada din 2016, cand au fost 19,3 miliarde lei (2,5% din PIB).

In 2016, deficitul bugetului general consolidat al statului a fost de 18,3 miliarde lei, reprezentand 2,4% din produsul intern brut (PIB), pe metodologia cash, insa ultimele date ale Eurostat arata ca, pe metodologia europeana ESA 2010, deficitul bugetar al Romaniei a fost de 3% din PIB anul trecut.

Guvernul PSD-ALDE a construit bugetul pentru 2017 pe venituri estimate la 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% fata de nivelul de anul trecut, si pe cheltuieli de 278,8 miliarde lei, cu 15% mai mari.

Citeste si:
Tinerii din Japonia sunt încurajați de Guvern să bea mai mult. Care...
Tinerii din Japonia sunt...

Astfel, deficitul bugetar a fost prevazut la 24,1 miliarde lei, reprezentand 2,96% din PIB pe metodologia cash si 2,99% din PIB pe metodologia ESA 2010, PIB-ul fiind estimat la 815,2 miliarde lei, cu o crestere economica de 5,2%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.