Elevii Liceului de Arta din Buzau au realizat la solicitarea Primariei municipiului prima trecere 3 D din oras, o zebra desenata astfel incat sa dea impresia soferilor ca au in fata niste obstacole, rolul fiind ca acestia sa reduca viteza si astfel sa se diminueze numarul accidentelor din jurul scolilor.

Potrivit viceprimarului Buzaului, Ionut Apostu, ideea a fost imprumutata din tarile nordice iar dupa ce a solicitat autorizatie de la Politia Rutiera a luat legatura cu elevii de la Liceul de Arte din Buzau care au realizat proiectul.

“Ideea e preluata de pe internet, am vazut pe un site de stiri din Islanda o initiativa referitoare la o noutate in materie de reducere a accidentelor in zona scolilor prin desenarea unei treceri de pietoni 3 D. Pe baza acestui efect specialistii straini au zis ca se pot reduce accidentele pentru ca soferii, involuntar, cand vizualizeaua efectul tridimensional reduc viteza”, a declarat viceprimarul Ionut Apostu.-

O astfel de trecere de pietoni poate fi realizata doar pe strazile cu sens unic, pentru ca iluzia optica se creeaza doar daca trecerea de pietoni este privita dintr-un anumit unghi.

"Este nevoie ca unghiul de fuga sa fie la sapte metri de la trecerea propriu-zisa. Salariatii de la societatea URBIS ne-au ajutat cu sabloane si vopsea rutiera, apoi am intins sfori pentru a trasa liniile in perspectiva, astfel incat sa creeze un singur unghi de fuga. Asa am trasat umbrele care creeaza iluzia optica. Soferul aflat la volan, din unghiul de fuga, vede ca dungile albe de pe trecerea de pietoni plutesc. Astfel, va incetini. Daca un pieton se afla pe liniile albe de pe trecere, efectul 3D este si mai mare", a declarat profesorul Ana Maria Bogles de la Liceul de Arte, coordonatorul proiectului,

Daca scopul acestui proiect va fi atins, autoritatile spun ca vor multiplica zebrele tridimensionale si in alte zone din oras, considerate a fi unele cu risc crescut pentru pietoni.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.