Persoanele mai instruite au ''rate mai scazute de morbiditate si o speranta de viata mai lunga", reaminteste raportul ''Education at a Glance'', mentionand ca "sistemele de educatie pot contribui si la reducerea depresiei", deoarece "indivizii mai bine educati sunt in general mai buni pe piata muncii", ceea ce diminueaza ''prevalenta anxietatii si a depresiei''.
Aceste concluzii se bazeaza pe un sondaj amplu privind sanatatea, EHIS, realizat prin interviuri in mai multe tari europene in 2014, ale carui rezultate au fost publicate in acest an, scrie AGERPRES.
In aceste tari, 8% dintre persoanele cu varste cuprinse intre 25 si 64 de ani au spus ca au suferit de depresie in cele 12 luni anterioare interviului, iar "prevalenta depresiei declarate de respondenti variaza semnificativ in functie de nivelul de educatie''.
Astfel, in medie, procentul depresivilor este de doua ori mai mare la adultii care nu au finalizat liceul (12%) decat in randul absolventilor de invatamant superior (6%). Diferenta este de 3 puncte procentuale intre cei care au doar bacalaureatul si cei cu studii superioare.
''Procentul adultilor care spun ca sufera de depresie se diminueaza in fiecare etapa succesiva de studii", noteaza raportul anual al OCDE.
Educatia "contribuie la dezvoltarea unui set de competente", dar acestea nu au acelasi impact asupra depresiei, se adauga in document. Astfel, consolidarea abilitatilor sociale si emotionale, cum ar fi stima de sine, are un impact mai mare decat consolidarea abilitatilor matematice sau literare.
Depresia are cauze multiple, insa riscul acesteia creste in conditii de somaj sau inactivitate, doua situatii care uneori conduc la singuratate si probleme de bani. "Cresterea nivelului de pregatire le ofera oamenilor instrumente mai bune pentru a face fata acestui factor de risc", subliniaza raportul ''Education at a Glance''.
Legătura dintre depresie și sănătatea digestivă: cauze, simptome și...
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro