Social 21 August 2017 09:35
Doua persoane au murit, iar alte cinci au fost ranite, in urma unui accident rutier produs luni dimineata pe DN1B Buzau - Ploiesti si in care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit politistilor, soferul care a provocat accidentul era baut.

Update 09:55- Toti cei cinci raniti sunt in afara oricarui pericol, insa unii dintre ei au politraumatisme si fracturi care necesita interventii chirugicale. Soferul vinovat de producerea accidentului spune ca in noaptea de duminica spre luni ar fi fost implicat intr-o altercatie in timpul careia i s-ar fi pulverizat spray lacrimogen in ochi, iar dupa aproximativ o ora s-a urcat la volan si a provocat accidentul soldat cu moartea a doua persoane.

Potrivit directorului medical al Spitalului Judetean de Urgenta Buzau, Dragos Porumb, la unitatea medicala au ajuns, luni dimineata, cinci persoane ranite in urma unui accident in lant produs pe DN 1 B.

Conform sursei citate, una dintre victime a necesitat minime ingrijiri medicale, in timp ce ceilalti patru raniti, care au varste cuprinse intre 25 si 40 de ani, au numeroase traumatisme si fracturi.

Soferul responsabil de producerea accidentului are o fractura de sold care necesita operatie si recuperare ulterioara, dar toate victimele sunt stabile, fiind in afara oricarui pericol.



Accidentul a avut loc in localitatea Merei, dupa ce un autoturism Volkswagen in care se aflau doua persoane a intrat pe contrasens si a lovit alte doua autoturisme care veneau din sens opus. Prima masina lovita a fost acrosata in partea stanga, iar cea de a doua, un autoturism BMW, a fost lovita in plin si aruncata in afara soselei.

In urma impactului, si-au pierdut viata doua persoane din autoturismul BMW, iar alte cinci au fost ranite, suferind diverse fracturi si traumatisme. Toti cei cinci raniti - doua femei si trei barbati - au fost preluati de ambulante si dusi la Spitalul Judetean Buzau. Persoanele care si-au pierdut viata sunt soferul autoturismului BMW - un barbat in varsta de 30 de ani, din Adjud - si mama acestuia, in varsta de 58 de ani. Cu ei in masina se mai afla o tanara in varsta de 25 de ani, care a fost ranita usor in urma accidentului, scrie News.ro.

Citeste si:
Tragedie în Italia. Un autobuz a căzut 15 metri în gol şi a luat foc
Tragedie în Italia. Un...

Persoanele aflate in cele doua masini lovite sunt membrii unei familii din judetul Vrancea, care se intorceau din concediu de la munte.

Conform purtatorului de cuvant al Politiei Judetene Buzau, Mihail Draghiciu, soferul care a provocat accidentul era baut, in urma testului cu aparatul Drager rezultand o concentratie alcoolica de 0,77 miligrame per litru alcool pur in aerul expirat. El a fost transportat la spital pentru a-i fi recoltate probe in vederea stabilirii alcoolemiei.

Soferul are 28 de ani si este din Mizil.

Circulatia pe DN 1 B in zona accidentului a fost blocata complet timp de peste doua ore, in zona formandu-se coloane de masini.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.