"A fost un mare talent. Cuvintele si prezenta lui ne vor lipsi", a spus managerul sau, Emily Gerson Saines pentru Hollywood Reporter.
Ellis a jucat in serialul "True Blood" din 2008 pana la final, in 2014 si a interpretat rolul lui Lafayette, un homosexual carismatic care avea puterea de a se conecta cu fantomele. "Suntem foarte tristi de vestea mortii lui Nelsan Ellis. Nelsan a fost pentru mult timp un membru al familiei HBO a carui interpretare in rolul lui Lafayette nu va fi uitata", au spus cei de al HBO intr-un comunicat.
El a mai aparut alaturi de Viola Davis si Octavia Spencer in adaptarea lui Kathryn Stockett, "Culoarea sentimentelor The Help", din 2011.
Spencer i-a adus un tribut lui Ellis sambata, scriind un mesaj pe Twitter: "Mi se rupe inima cand ma gandesc la copiii lui si la familie".
Si alte personalitati i-au adus un omagiu lui Nelsan Ellis, printre care Michael McMillian, Lauren Bowles, Kristin Bauer si Joe Manganiello, care a spus ca "este devastat de pierderea prietenului sau".
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro