Potrivit unei informari transmise, miercuri, de Administratia Nationala de Meteorologie, in intervalul 7 iunie, ora 18.00 si pana joi, 8 iunie, ora 23.00, in aproape toata tara, instabilitatea atmosferica se va accentua treptat in cea mai mare parte a tarii si se va manifesta prin averse, frecvente descarcari electrice, intensificari ale vantului ce vor lua si aspect de vijelie si pe arii restranse caderi de grindina.
In intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor inregistra cantitati de apa care vor depasi 20...30 l/mp si pe spatii restranse 50...70 l/mp.
Meteorologii anunta ca astfel de fenomene vor fi si miercuri dupa-amiaza, dar pe spatii mai restranse, iar in cursul zilei de joi se vor semnala si in partea de sud-est a tarii.
Potrivit sursei citate, aproape toata tara se va afla sub cod galben de ploi si vant , cu exceptia Dobrogei, a judetelor Galati, Braila si Satu Mare.
De asemenea, zone mici din partea de sud-est a judetelor Timisoara, Arad, Bihor si Caras-Severin se vor afla sub cod galben de instabilitate atmosferica, ploi si vant.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Oracolul Fortunei: Vei avea noroc la bani în această viață?
Sursa: garbo.ro
-
Cristian Pomohaci, reținut în urma unor percheziții în județul Mureș. Ancheta...
Sursa: kudika.ro