Directia de Sanatate Publica Suceava a anuntat ca probele prelevate de pe mobilierul prezent in maternitatea Falticeni, au indicat existenta unor bacterii coliforme.
Probele au fost prelevate in urma scandalului izbucnit de filmarile, realizate de jurnalisti, care surprindeau cum intreg echipamentul medical era transportat cu tractorul.
Analizele au aratat ca doua dintre probele recoltate au indicat prezenta unor bacterii, incompatibile cu un mediu de unitate medicala. Astfel, DSP a a cerut o noua dezinfectare. Dr. Morariu, managerul Spitalului Municipal Falticeni a declarat ca marti, 6 iunie, este programata o noua dezinfectie, urmand ca ziua urmatoare sa fie prelevate noi probe.
“Din buletinul de analize reiese ca doua probe sunt necorespunzatoare, indicandu-se prezenta bacteriilor coliforme. Conducerea DSP a recomandat reluarea lucrarilor de dezinfectie, folosindu-se un alt produs biocid, dupa care se vor recolta alte probe. Am intocmit un raport privind aceasta situatie pe care l-am trimis catre Prefectura Suceava”, a declarat Bianca Bighiu, purtator de cuvant in cadrul Directiei de Sanatate Publica Suceava, citata de stirileprotv.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro