Social 10 Mai 2017 13:23 de Clara Vacaru
Barbatul de 59 de ani din Arad, care a fost arestat in luna martie pentru ca ar fi violat sase copii in decurs de o ora si jumatate, pentru a se razbuna pe parintii acestora, a fost trimis in judecata, procurorii finalizand cercetarile in acest caz.

Conform unui comunicat de presa remis, miercuri, de Parchetul de pe langa Judecatoria Chisineu-Cris, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului Gheorghe Colompar, aflat in stare de arest preventiv, pentru sase infractiuni de viol.

Din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca, in data de 02.03.2017, in intervalul orar 20:30-22:00, inculpatul a intretinut relatii sexuale orale cu un numar de sase copii, cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani, sub amenintarea unor violente si profitand de varsta frageda a persoanelor vatamate”, precizeaza comunicatul.

Agresorul are 59 de ani, este de etnie roma si locuia in orasul Santana, de unde provin si copiii violati.

Anchetatorii declarau, la vremea respectiva, ca barbatul si-a justificat violurile prin faptul ca era in conflict cu parintii copiilor, care ii sunt vecini, si ar fi dorit sa se razbune pe acestia. Suspectul i-ar fi luat de copii si i-ar fi dus la el acasa, unde i-ar fi supus perversiunilor sexuale.

Dosarul a fost inaintat pentru solutionare Judecatoriei Chisineu-Cris.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.