Conform sursei citate, sub coordonarea de specialitate a Directiei de Politie Transporturi si a Directiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, politistii au actionat, in zona Aeroporturilor Internationale Henri Coanda Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Bacau, pentru prevenirea pirateriei in domeniul taximetriei si depistarea persoanelor care acosteaza pasageri pentru a le oferi servicii de transport.
Au fost vizate persoanele care practica ilegal activitatea de taximetrie si cei care, desi sunt autorizati, nu respecta regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.
Astfel, politistii au verificat 168 de autovehicule, iar in urma neregulilor constatate, au fost aplicate 62 de sanctiuni contraventionale si a fost retinut un permis de conducere.
Dintre sanctiunile aplicate, 7 sunt prevazute de Legea nr. 38/2003 privind transportul de persoane in regim de taxi si in regim de inchiriere, iar 55 pentru incalcarea normelor privind circulatia pe drumurile publice.
Pentru defectiuni tehnice sau dotari suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 10 certificate de inmatriculare, relateaza News.ro.
Actiunile vor continua si in perioada urmatoare, pentru prevenirea si combaterea activitatilor ilegale de transport persoane in regim de taxi si rent-a-car, anunta Politia.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Programul mallurilor din București de Paște, în 2024: AFI Cotroceni va fi...
Sursa: wall-street.ro