Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care interzice comercializarea tigarilor cu arome, la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial urmand sa fie interzise produsele din tutun cu arome, iar cele mentolate vor disparea de pe piata pana in 2019.

Presedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea conditiilor pentru fabricarea, prezentarea si vanzarea produselor din tutun si a produselor conexe si de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Legea a fost adoptata in 18 octombrie de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, scrie News.ro.

Potrivit modificarilor aduse de deputati in comisii, tigarile mentolate vor mai putea fi comercializate pana in 2019, insa vor disparea de pe piata cele cu capsula, iar pachetele cu astfel de tigari care se afla in acest moment pe piata vor putea fi puse in vanzare pana la 20 mai 2017, a explicat Magdalena Ciobanu, expert in Ministerul Sanatatii pentru Controlul Tutunului.

”In momentul in care va intra in vigoare legea, adica la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, vor trebui sa dispara de pe piata produsele cu tutun aromate, mai specific tigarile care in momentul de fata au capsule aromate in filtru. Cu data intrarii in vigoare a legii, producatorii trebuie sa fabrice pachetele de tigari conform noilor reguli. Tigarile mentolate vor mai putea fi comercializate din pacate pana in 2019”, a explicat Magdalena Ciobanu, la Palatul Parlamentului.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.