Un baiat de 16 ani din judetul Arad a murit, joi, in spital, din cauza complicatiilor provocate de rujeola. Adolescentul suferea de o afectiune congenitala si nu era vaccinat. Acesta este al treilea deces inregistrat in judet in timpul epidemiei de rujeola. +Joi, toate paturile Sectiei Infectioase Copii de la Spitalul Judetean erau ocupate de bolnavi de rujeola.

Baiatul de 16 ani, care este din satul Covasint, a fost dus de familie la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Arad duminica seara, dupa ce a primit rujeola de la verisorii sai, insa medicii afirma ca evolutia a fost spre agravare. Pacientul a suferit un stop respirator si a fost transferat intubat la Sectia ATI, unde a decedat joi dimineata.

Seful Sectiei Pediatrie II din cadrul SCJU Arad, Dorin Lazar, care a preluat cazul initial, a declarat, pentru News.ro, ca baiatul suferea de o boala congenitala care i-a afectat dezvoltarea somatica si psihica.

Este vorba de o boala care a afectat intreaga structura a organismului, cu toate organele si creierul, iar pe acest fond rujeola a provocat complicatii pulmonare de tip bronhopneumonie. A decedat la ATI in urma unui stop cardio-respirator”, a declarat medicul Dorin Lazar, care a precizat ca baiatul nu fusese vaccinat impotriva rujeolei.

Seful Directiei de Sanatate Publica Arad, Constantin Catana, a adaugat ca vor fi trimise probe serologice la Institutul Cantacuzino, pentru a se confirma rujeola, iar cauzele decesului vor fi stabilite in urma unei expertize medico-legale.

Acesta este al treilea deces al unor bolnavi de rujeola inregistrat in judetul Arad, unde este declarata epidemie. De la inceputul anului, au fost inregistrate aproximativ 140 de imbolnaviri, iar primele doua victime au fost un baietel de opt luni si o fetita de noua luni, care nu erau vaccinati.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.