Social 8 August 2016 19:00
O buna parte dintre familiile care aleg instalarea unei centrale termice pe gaz iau aceasta decizie deoarece isi doresc independenta si renunta la sistemul centralizat de incalzire, potrivit unui studiu* de piata realizat de Ariston Thermo Romania, liderul pietei locale de centrale termice si boilere electrice. Cu toate acestea, creste ponderea romanilor care cumpara o centrala termica pe gaz pentru a o inlocui pe cea veche, cca. o treime din achizitii fiind realizate in acest sens.

„Investitia intr-o centrala termica pe gaz este una importanta, iar romanii au motivatii clare atunci cand o realizeaza. Insa, de cele mai multe ori, aceasta este dictata de dorinta acestora de a fi independenti din punct de vedere termic, de a avea confort si control total asupra cheltuielilor lunare”, a declarat Catalin Draguleanu, Country Manager Ariston Thermo Romania.

Astfel, potrivit unui studiu* de piata realizat de companie, in topul motivelor pentru care romanii aleg sa cumpere o centrala termica, cu un procent de peste 30%, se afla nevoia de inlocuire a acesteia, fie ca urmare a aparitiei tehnologiilor noi si mai performante, fie in contextul unei renovari a locuintei. De cele mai multe ori, cumparatorii din aceasta categorie nu sunt la prima achizitie de acest tip.
De asemenea, 40% din achizitiile de centrale termice pe gaz de pe piata locala sunt facute de catre familiile care se debranseaza de la sistemul centralizat si instaleaza pentru prima data o centrala termica individuala. Restul de 30% dintre achizitii sunt fie realizate de cei care se muta intr-o casa noua, fie de cei care abia acum au putut opta pentru o centrala termica, din diferite motive (de ex. lipsa infrastructurii retelei de gaz).

Cum aleg romanii centralele termice pe gaz

Conform aceluiasi studiu, cresterea ponderii inlocuirilor in totalul vanzarilor de centrale termice arata o maturizare a pietei locale de profil. Acelasi lucru reiese si din modul in care romanii aleg centralele termice.

„Daca in anii trecuti, pretul era pe primul loc in cazul unei achizitii, acum cumparatorii au alte criterii de care tin cont, lucru ce arata o maturizare si dezvoltare a pietei de profil”, a subliniat Catalin Draguleanu.

Astfel, in acest moment, pentru cea mai mare parte a cumparatorilor, caracteristicile tehnice ale produsului, alaturi de marca si de serviciile post-vanzare sunt criteriile cele mai importante. Acest lucru se datoreaza faptului ca romanii au inteles ca centrala termica este un produs cu o durata lunga de viata, iar serviciile oferite ulterior achizitiei, precum garantia si service-ul, sunt extrem de importante.

“Perioada de garantie este importanta la achizitia unei centrale termice, iar comportamentul de achizitie al romanilor din ultima perioada sugereaza ca tot mai multi inteleg acest lucru, acordand-i mare atentie. Observam aceasta grija mai ales in randul clientilor care decid sa isi schimbe centrala termica veche cu una noua, mai performanta. De altfel, studiul nostru a aratat ca brandul Ariston este pe primul loc in topul preferintelor clientilor cand vine vorba de inlocuire, acest lucru datorandu-se nu numai modelelor performate de centrale termice, cat si serviciilor de mentanta puse la dispozitie clientilor”, a afirmat Catalin Draguleanu.

Citeste si:
Vești bune pentru clienții Hidroelectrica
Vești bune pentru clienții...

Acesta a subliniat, de asemenea, ca la inlocuirea centralei termice criteriile de selectie sunt diferite fata de prima instalare, fiind pus accentul mai ales pe serviciile de service si garantie. De altfel, acesta este motivul pentru care Ariston Thermo Romania investeste permanent in performanta retelei de service, in acoperirea acesteia la nivel geografic, pregatirea tehnica a firmelor partenere, cat si in livrarea pieselor de schimb in cel mai scurt timp, in orice colt al tarii. In plus, in contextul verificarilor tehnice periodice ce asigura o performanta optima a produsului, compania ofera si posibilitatea semnarii unui contract de service care prelungeste serviciile in garantie pana la 7 ani, in acest fel clientul fiind degrevat de orice problema ar putea aparea la centrala termica achizitionata.

Parerea instalatorului, tot mai importanta pentru romani

Citeste si:
Achiziția și amenajarea unei locuințe la mare. Idei practice
Achiziția și amenajarea unei...

Potrivit studiului, cca. 60% din persoanele care au achizitionat o centrala termica au facut singuri alegerea, 33% au ales sa se consulte cu un instalator si doar 7% au lasat decizia pe seama acestuia.

Potrivit unui comunicat remis 9am, in ceea ce priveste decizia de achizitie, in 57% dintre cazuri sfatul oferit de o firma specializata sau de un instalator este foarte important, procentul fiind in crestere comparativ cu 2013, cand ponderea era de 45%. In ceea ce priveste informarea, acesta este, de asemenea, in crestere, iar sursele principale sunt site-urile brandurilor de centrale termice, publicatii / portaluri specializate si mediile sociale.

28% din romani cumpara centrala termica din magazine de tip Do It Yourself

Cand vine vorba de sursa achizitiei, 28% din romani aleg sa cumpere o centrala termica dintr-un magazin de tip DIY datorita gamei largi de produse expuse, dar si pentru ca sunt locatii care confera incredere. Peste 50% din achizitii se fac din magazinele specializate pentru instalatii, de asemenea datorita consilierii profesionale, cat si a faptului ca acestea ofera servicii post vanzare.

Citeste si:
Înlocuirea simeringurilor: 6 lucruri de știut
Înlocuirea simeringurilor: 6...

In plus, este de remarcat faptul ca achizitiile online sunt inca limitate la doar 7%, deoarece centrala termica este un produs complex, ce necesita consiliere tehnica de specialitate pentru o dimensionare corecta raportata la cerintele clientului.

*Studiul a fost realizat în luna decembrie 2015


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.