“Ne exprimam profundul regret pentru cele intamplate. Gandurile si intreaga noastra compasiune merg catre familiile celor afectati de aceasta tragica pierdere.
Din informatiile pe care le avem, au fost depuse toate eforturile uman posibile pentru evitarea deznodamantului de catre echipele aflate la fata locului sau care au intervenit pe parcurs.
Agentia care a organizat evenimentul din Buzau, S.C. HOMEMADE STUFF S.R.L., ne-a informat ca a facut demersurile necesare, in mod repetat, pentru obtinerea unei ambulante de la Serviciul de Ambulanta Judetean Buzau, in vederea asigurarii prezentei la locul evenimentului.
Ca urmare a faptului ca nu s-a dat curs solicitarii inaintate catre Serviciul de Ambulanta Judetean Buzau, agentia amintita mai sus a contractat S.C. SPARD TEAM S.R.L., pentru realizarea unui punct de prim ajutor, in conformitate cu cerintele legale. Conform informatiilor care ne-au fost transmise, punctul de prim ajutor a functionat conform legii 95/2006 (Titlul IV), a avut salvatori cu pregatire medicala, absolventi ai cursurilor de prim ajutor avansat, si a fost dotat cu toate echipamentele de prim ajutor necesare, inclusiv defibrilator. Conform legislatiei in vigoare, autoritatile publice aproba desfasurarea unor astfel de evenimente numai daca asistenta medicala de urgenta este asigurata in mod adecvat.
Asteptam concluziile autoritatilor competente. Vom asigura intregul nostru suport pentru clarificarea circumstantelor tragicului eveniment”, au transmis reprezentantii Serbarilor Timisoreana prin intermediul unui comunicat remis 9am.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro