Social 1 Iulie 2016 22:11
Examenul de Evaluare Nationala din acest an ne-a adus mai multe note sub 5 decat in 2015 si aproape de doua ori mai putine note de 10.

Situatia statistica la Evaluarea Nationala 2016, inainte de contestatii, arata ca 75% dintre candidati au obtinut medii de cel putin 5 in timp ce, in 2015 ponderea a fost de 79,3%. Numarul candidatilor care au obtinut media generala 10 a fost de 241 in acest an, fata de 409 in 2015.

Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice a centralizat rezultatele inregistrate la Evaluarea Nationala a absolventilor clasei a VIII-a, inainte de solutionarea contestatiilor.

Situatia generala releva ca 111.510 candidati, respectiv 75% au obtinut medii de cel putin 5 in acest an, fata de 79,3%, in 2015.

Click pe harta pentru a vedea rezultatele

In total, de 241 de candidati au obtinut media generala 10. Pe transe de medii, cele mai multe - 13.533 - sunt cuprinse in intervalul 8 si 8,49. Cei mai multi dintre cei care au obtinut media 10 sunt in judetul Iasi, respectiv 23 de elevi, informeaza NEWS.ro.

Cele mai multe note peste 5 au fost obtinute in Braila - 89,2%, Cluj - 88,9%, Municipiul Bucuresti - 87,2%, Prahova - 85,9% si Galati - 81,9%. La coada clasamentului, cele mai putine note de minim 5 au fost obtinute in Giurgiu - 55,1%, Teleorman - 60%, Mehedinti si Calarasi, ambele cu 64,9%.

Prezenta a fost de 96,7% dintr-un total de 153.673 inscrisi. Potrivit centralizarii, 16 elevi au fost eliminati din cauza unor tentative de frauda.

La matematica, cele mai slabe note din ultimii trei ani

La matematica, in 2016, au obtinut nota maxima 2.556 candidati fata de 2015 cand au fost 5.873 candidati si de 2014 cand au fost 4.360 de candidati care au obtinut nota 10. Rezultatele la matematica au fost, in 2016, cele mai slabe din ultimii trei ani. Doar 67,3% dintre cei prezenti au obtinut cel putin nota 5 in 2016 fata de 2015, cand au fost 73,6% si 2014, cand au fost 72,9% care au luat note de cel putin 5.
Citeste si:
Rezultate BAC 2023. Au fost publicate notele la Bacalaureat 2023 pe...
Rezultate BAC 2023. Au fost...

La proba de limba romana, in 2016 rezultatele au fost ceva mai bune. In acest an au obtinut nota maxima 1.213 candidati fata de 2015 cand au fost 1.137 si 599 in 2.014. In 2016, 82,1% dintre candidati au obtinut cel putin 5 fata de 85,5% in 2015 si 73,4 in 2014. La aceasta materie 122.403 candidati - 82,3%, au primit note peste 5.

Contestatiile au putut fi depuse pana vineri la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi afisate miercuri, pe 5 iulie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.