Social 16 Iunie 2016 12:30
Cei care stau multe ore in fata calculatorului trebuie sa respecte anumite reguli care sa previna aparitia unor probleme de sanatate grave, precum deformarea coloanei vertebrale, afectarea ochilor sau chiar irascibilitate, un prim sfat ar fi o pauza de miscare la fiecare ora, explica dr. Iulia Belc, medic primar recuperare medicala.

"De foarte multe ori, se sta la calculator cu trunchiul intors sau la o distanta mult prea mare fata de ecranul calculatorului. Aceste lucruri provoaca proiectia anterioara a cefei, adica ne determina sa aplecam capul inainte, curband exagerat coloana cervicala. De asemenea, daca scaunul nu are brate si cotul nu are pe ce sa se sprijine, iar tastatura nu este in continuarea mainii pot sa apara dureri la nivelul coatelor, al umerilor sau al pumnilor”, spune directorul medical al clinicii de vertebrologie Bio Ortoclinic, dr. Iulia Belc, medic primar recuperare medicala, medicina fizica si balneologie.

Conform specialistului, toate aceste pozitii "vicioase" pot aduce suferinta la nivelul coloanei cervicale si la nivelul coloanei lombare, dar si ochilor si chiar sistemului nervos.

"Iata cateva din regulile pe care trebuie sa le respecte cei care muncesc toata ziua la birou: scaunul trebuie sa aiba spatar inalt si drept, dar si brate, pentru a avea pe ce sa sprijinim coatele la nivelul de inaltime al tastaturii; distanta fata de desktop trebuie sa fie la nivelul unei lungimi de brat. Este foarte important ca picioarele sa se sprijine pe o treapta, fie ea speciala pentru acest lucru sau realizata, de exemplu, din cateva topuri de hartie. Aceasta pozitie de lucru trebuie intrerupta prin pauze succesive, la interval de 45-50 de minute, in care sa incercam sa ne miscam si chiar sa facem cateva exercitii de intindere pentru coloana cervicala si pentru cea lombara, precum si pentru restabilirea circulatiei optime la nivelul picioarelor, miscari de pedalare si de rotatie la nivelul gleznelor, scuturari usoare", explica medicul Iulia Belc pentru News.ro.

Alte riscuri legate de munca la calculator

Persoanele care stau foarte mult asezate la birou se pot confrunta cu mai multe probleme de sanatate, continua specialistul.

"Se perturba circulatia de intoarcere, circulatia venoasa si seara apar edemele, la nivelul picioarelor. Si ochii au de suferit din cauza timpului prea lung petrecut la calculator. Devin rosii, obositi, dau senzatie de usturime sau de arsura. Pentru a evita aceste efecte, chiar si atunci cand nu avem nevoie de corectie de vedere, e indicat sa purtam ochelari cu lentile antireflex si sa folosim picaturi pentru ochi. De asemenea, mai pot aparea tulburari de somn, de memorie, de concentrare si chiar irascibilitate", a adaugat dr. Iulia Belc.

Medicul explica si cum pot fi ameliorate afectiunile generate de munca la calculator.

"Toate aceste lucruri pot fi ameliorate sau evitate daca in momentul in care apar durerile de coloana facem un consult medical pentru o evaluare corecta si, eventual, pentru urmarea unui tratament profilactic de prevenire a tulburarilor de statica si a durerilor vertebrale. Decompresiile, mobilizarile, gimnastica medicala asistata, fizioterapia sau masajul pot ameliora problemele coloanei vertebrale cauzate de timpul prea lung petrecut in fata calculatorului”, a adaugat specialistul clincii de vertebrologie.

Citeste si:
Câți bani câștigă Dana Roba, după ce s-a întors la muncă: „Le dau...
Câți bani câștigă Dana Roba,...

Dr. Belc mai spune ca ar fi ideal sa asociem toate aceste lucruri cu sport sau cateva ore de miscare, macar in weekend, daca in cursul saptamanii nu avem timp de plimbari pe jos sau cu bicicleta, inot sau exercitii de sala.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.