Trei barbati din Capitala, care se opun construirii unei moschei in Bucuresti, au depus marti, o sesizare la institutia Avocatului Poporului, unul dintre ei fiind si initiatorul protestului cruci anti-moschee, investigat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Trei barbati din Capitala, pe numele lor Ovidiu Grosu, Catalin Ion Berenghi si George Petre, au depus marti o sesizare la institutia Avocatului Poporului prin care cer ca aceasta sa intervina in cazul construirii moscheei pe care Muftiatul Cultului Musulman din Romania intentioneaza sa o ridice pe Bulevardul Expozitiei nr. 22-30 din Bucuresti.

Cei trei semnatari ai sesizarii declara ca sunt “sustinatori ai identitatii spirituale a poporului roman” si solicita Avocatului Poporului sa aiba o cerere de interventie in Parlamentul Romaniei in cazul construirii lacasului de cult. “Nu putem ingadui si permite ideea ca in mijlocul acestui popor sa creasca propovaduitori.(…) Este de datoria domniei voastre sa aduceti in atentia opiniei publice situatia reala. Prin amplasarea unui astfel de lacas de cult vom starni ura tarilor vecine. ”, se noteaza in sesizarea inregistrata la Avocatul Poporului.

Catalin Ion Berenghi, semnatar al petititiei depusa la institutia Avocatul Poporului, este unul dintre cei care s-a ocupat si de protestul celor 500 de cruci, amplasate, pe 8 aprilie, in mai multe zone din Capitala. Actiunea de amplasare a celor 500 de cruci este investigata acum de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Pe 11 aprilie, Primaria Sectorului 1 a eliberat certificat de urbanism pentru moschee pe care Muftiatul Cultului Musulman din Romania intentioneaza sa o construiasca pe Bulevardul Expozitiei nr. 22-30, ca etapa premergatoare eliberarii autorizatiei de construire si a planului zonal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.