Potrivit reprezentantilor Ambulantei Buzau, un echipaj a fost solicitat sa intervina la Liceul Industrial numarul 3, dupa ce un profesor s-a electrocutat la bancul sau, in timpul orelor de curs, chiar in fata elevilor.
“Maistrul era in atelier, in timpul orei. Lucra la un banc. Avea 55 de ani si era din Buzau” a declarat pentru MEDIAFAX, Luana Zissu, directorul Serviciul de Ambulanta Buzau. La fata locului a sosit si un echipaj SMURD iar impreuna cu echipajul de la Ambulanta au facut manevre de resuscitare aproape o ora, insa profesorul nu a mai putut fi salvat.
Potrivit politistilor, in cauza a fost deschis un dosar de cercetare penala, evenimentul fiind incadrat drept accident de munca. “Este o ancheta in desfasurare. Este vorba despre un profesor inginer care preda Electronica. La fata locului au fost si reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca, care impreuna cu expertii vor stabili care au fost imprejurarile in care s-a produs acest accident de munca” a declarat Doinita Mihalache, purtator de cuvant al IJP Buzau.
Potrivit sursei citate, cei prezenti in sala de curs vor fi audiati. Dosarul va fi inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro