Social 6 Aprilie 2016 11:19
Castigul salarial mediu nominal net a crescut usor in februarie, cu 0,4%, fata de ianuarie, la 1950 lei, in timp ce la brut avansul a fost de 0,2%, la 2693 lei, a anuntat miercuri Institutul National de Statistica.

Cele mai mari valori ale salariul mediu net au fost inregistrate la activitatile de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice), de 5148 lei, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante, 1154 lei. Fata de februarie 2015, salariul mediu net a crescut cu 12,7%, indicele castigului salarial real fiind de 115,8%. Indicele castigului salarial real a fost de 100,6% pentru luna februarie 2016 fata de luna precedenta. Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 148,6%, cu 0,9 puncte procentuale mai mare fata de cel inregistrat in luna ianuarie 2016.

"In februarie, fata de ianuarie, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mare decat in luna precedenta ca urmare a acordarii primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru performante), drepturilor in natura si ajutoarelor banesti, platii sumelor din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou). De asemenea, castigurile salariale medii nete din luna februarie au fost mai mari comparativ cu luna precedenta ca urmare a realizarilor de productii ori incasarilor mai mari (functie de contracte/proiecte)", se arata in comunicatul INS, citat de MEDIAFAX.

Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in fabricarea produselor din tutun(32,3%), respectiv activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii), cu 11,4%.

Cele mai semnificative scaderi au fost consemnate la activitatile de depozitare, cu 10,7%, respectiv extractia petrolului brut si a gazelor naturale, fabricarea substantelor si a produselor chimice, colectarea si epurarea apelor uzate, intre 4,5% si 6,5%.

In sectorul bugetar s-au inregistrat usoare scaderi ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta in sanatate si asistenta sociala (-0,7%), respectiv invatamant (-0,2%). In administratia publica castigul salarial mediu net a avut aceeasi valoare ca si in luna precedenta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.