Raportul de activitate pe 2015 al Colegiului Medicilor din Romania arata ca 23 de doctori din 232 de medici reclamati, au fost sanctionati, 11 au primit mustrare, opt au primit avertisment si doi au primit interdictia de a exercita profesia sau alte activitati medicale. Prin comparatie, in 2014 au fost 33 de sanctiuni la 192 de plangeri.
De asemenea, potrivit raportului pe 2015, au ramas nesanctionate 113 cauze, iar in sapte dintre acestea s-a retrimis dosarul la colegiul teritorial pentru luarea unei decizii. Totusi, in 11 cazuri a fost respinsa contestatia, iar pentru un caz a fost retrasa.
„Sanctiunile incep de la mustrare, amenda, suspendarea temporara a calitatii de membru al Colegiului si ridicarea dreptului de a practica. Cele mai multe reclamatii sunt pe cazuistica de specialitati chirurgicale, apoi urmeaza cele de medicina de urgenta, apoi sunt cele obstreticale si cele de medicina de familie, dar si reclamatii pentru un intreprins prejudiciu, modul in care se poarta si comunica medicul cu familia si cu pacientul”, a declarat pentru MEDIAFAX Gheorghe Borcean, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Profesoara care își plătește din salariu elevii să rămână la școală,...
Sursa: garbo.ro
-
Cabral, confesiune sinceră după divorțul de Andreea Ibacka: Singurul om pe...
Sursa: kudika.ro