Social 8 Martie 2016 16:56
Un barbat de 38 de ani din comuna olteana Maruntei, care contactase virusul gripal tip A subtip H1, a murit la sfarsitul saptamanii trecute, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala.

Barbatul, care era cantaret la biserica din localitatea Maruntei, este cea de-a treia persoana din judetul Olt care moare dupa imbolnavirea cu gripa AH1. Potrivit Directiei de Sanatate Publica Olt, el a fost internat la Spitalul de Urgenta Slatina pe 28 februarie cu febra, astenie, curbatura, dureri musculare, cefalee si tuse.

Prezenta virusului gripal tip A subtip H1 a fost confirmata de Institutul Cantacuzino din Bucuresti abia pe 3 martie, cand barbatul fusese deja transferat la Spitalul de Urgenta Floreasca. El nu se vaccinase antigripal in acest sezon, potrivit unui comunicat remis marti corespondentului MEDIAFAX de Directia de Sanatate Publica (DSP) Olt.

Alte doua persoane din judetul Olt au murit, in ultimele doua saptamani, din cauza virusului gripal tip A subtip H1. Este vorba de un barbat de 43 de ani, din comuna Radomiresti, si de un altul de 55 de ani, din Slatina. Ambii erau internati la Spitalul „Victor Babes” din Bucuresti.

In judetul Olt, pana in prezent, au fost confirmate 68 de cazuri de imbolnaviri cu acest virus. Dintre acestea, in 66 de cazuri a fost confirmata prezenta virusului gripal tip A subtip H1, trei persoane decedand din aceasta cauza. Intr-un alt caz a fost confirmata prezenta virusului gripal tip A subtip H3, iar o alta imbolnavire a fost cauzata de virusul gripal tip B.

Reprezentantii DSP au mai precizat ca toate cazurile au fost izolate in Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, patru persoane fiind in continuare internate in unitatea spitaliceasca.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.