"Misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in strainatate vor avea competenta sa elibereze adeverinte cu valoarea juridica a unor certificate de cazier judiciar, pe baza verificarilor efectuate in evidentele autoritatilor romane competente. Aceste adeverinte se vor elibera in maximum 10 zile de la data solicitarii, vor fi valabile 6 luni de la data eliberarii (perioada identica cu cea a certificatelor de cazier judiciar eliberate in tara) si se vor utiliza exclusiv in strainatate", informeaza miercuri Biroul de presa al Executivului printr-un comunicat.
De asemenea, documentul aminteste ca reglementari adoptate anterior au reprezentat primul pas pentru facilitarea obtinerii simplificate a cazierului judiciar de catre cetatenii romani din strainatate.
Operationalizarea procedurii necesita, pe de o parte, masurile legislative adoptate astazi, precum si, ulterior, incheierea unui protocol de cooperare intre MAE si MAI pentru interconectarea sistemelor informatice ale celor doua institutii, scrie MEDIAFAX.
La nivelul MAE, procedura informatizata de obtinere a cazierului judiciar va deveni accesibila dupa operationalizarea SIMISC, sistem care face parte din procesul de informatizare si modernizare a prestarii tuturor serviciilor consulare demarat de minister, prin crearea unei platforme electronice integrate, cunoscuta sub denumirea ''E-cons''-''Consulatul mai aproape de casa ta''.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro