Drapelul lui Avram Iancu, care a fost cumpărat recent de omul de afaceri Adrian Thiess, ar urma să fie expus în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca.

Drapel de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu, pictat pe piele şi considerat o raritate absolută, fiind datat jumătatea secolului al XIX-lea, a fost cumpărat de Adrian Thiess, cu 105.000 de euro, la o licitaţie dedicată lui Corneliu Vadim Tudor şi organizată pe 3 februarie, la Bucureşti, de casa Artmark.

La momentul respectiv, Adrian Thiess a spus că nu vrea să ţină drapelul pentru el şi că, în această chestiune, vor fi implicate în final peste 20 de persoane. Acum, Adrian Thiess spune, pentru MEDIAFAX, că printre oamenii de afaceri care s-au implicat în achiziţia acestui steag se numără şi Radu Dimofte. Adrian Thiess precizează că, marţi, a intrat efectiv în posesia drapelului lui Avram Iancu şi are planuri mari pentru acest "brand", dorind ca acesta să poată fi admirat de cât mai mulţi români, atât din ţară, cât şi din străinătate.

În acest sens, Adrian Thiess spune că s-a întâlnit, luni, cu Emil Boc, primarul oraşului Cluj-Napoca, care şi-a arătat interesul ca drapelul să fie expus în Piaţa Avram Iancu din Cluj. "Am avut o întâlnire cu primarul Clujului, care era foarte bucuros, mai ales că ei au încercat să cumpere steagul la licitaţie, dar fiind plafonaţi de o sumă... Am decis să-l punem la dispoziţie, evident gratuit, ca să fie expus în Piaţa Avram Iancu, chiar în faţa Catedralei Mitropolitane şi a statuii (lui Avram Iancu, n.r.). Apoi o să-l expunem şi la Aeroportul Otopeni, fiind principala poartă de intrare şi de ieşire din ţara noastră, urmând ca ulterior să plece în Franţa, la Paris", a mai spus Adrian Thiess.

Citeste si:
Culiță Sterp le-a dat replica oamenilor care l-au criticat în urma...
Culiță Sterp le-a dat replica...

În vederea expunerii în Piaţa Avram Iancu, Primăria din Cluj urmează să creeze premisele în acest sens, a explicat Adrian Thiess. "Trebuie făcută o construcţie provizorie, un fel de mic pavilion. Noi putem să îl trimitem oricând, dar ne-am gândit (să fie expus, n.r.) din 1 martie până pe 3 mai, după Paşti, pentru ca după aceea să-l ducem la Otopeni", a explicat Thiess.

Acesta a precizat că îşi doreşte ca drapelul de luptă al lui Avram Iancu să poată fi admirat în ţările în care sunt comunităţi importante de români, precum Spania, Italia şi Franţa. De asemenea, Adrian Thiess vrea ca drapelul de luptă al lui Avram Iancu să însoţească echipa naţională a României la Campionatul European din Franţa, care se va desfăşura între 10 iunie şi 10 iulie.

Citeste si:
Lidia Samson, una dintre surorile lui Vadim Tudor, a murit
Lidia Samson, una dintre...

"Am avut o discuţie cu Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, care s-a arătat încântat de ideea de a avea echipa naţională steagul de luptă în pelerinajul din Franţa de la Campionatul European", a mai spus Adrian Thiess.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.