Decizia vine in conditiile in care pe agenda oficiala a sedintei de guvern s-a aflat proiectul de ordonanta de urgenta elaborat de Ministerul Justitiei care prevede eliminarea cu totul a prevederilor legale referitoare la reducerea pedepselor pentru detinutii care scriu lucrari stiintifice, au precizat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Dan Suciu, purtatorul de cuvant al Guvernului a precizat ca Executivul a decis suspendarea prevederilor si nu eliminarea lor, asa cum era in proiectul de ordonanta de urgenta al Ministerului Justitiei, pentru ca a tinut cont si de obiectiile CSM. "Guvernul considera ca in acest moment s-a facut un abuz de drept prin aplicarea excesiva a acestei prevederi", a spus Suciu.
Concret, proiectul de OUG stabilea abrogarea art.96 alin.(1) lit.(f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal. Acesta a fost pus in dezbatere publica vineri dupa-amiaza de catre Ministerul Justitiei.
Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a anuntat, joi, in sedinta CSM, ca sustine varianta abrogarii, desi aceasta este controversata. Proiectul de OUG nu a fost insa agreat si de Consiliul Superior al Magistraturii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro