Un numar de 31 de cazuri au fost confirmate in laborator la nivel national de la inceputul sezonului de supraveghere a infectiilor respiratorii acute si pana pe 27 ianuarie, a anuntat, luni, Ministerul Sanatatii.

Specialistii in sanatate publica au informat Ministerul Sanatatii ca incidenta virozelor respiratorii este redusa, fara raspandire geografica larga si fara tendinta de crestere semnificativa.

Astfel, numarul total de infectii respiratorii acute este cu 8% mai mic decat cel inregistrat in aceeasi saptamana din 2015 si cu 11% mai mare decat cel din saptamana precedenta.

Pentru sezonul 2015-2016, Ministerul Sanatatii a achizitionat initial un numar de 500.000 de doze de vaccin antigripal, care au fost in totalitate distribuite catre directiile de sanatate publica la nivel local.

Numarul de doze a fost suplimentat la sfarsitul anului trecut cu inca 143.000 de doze, pentru imunizarea persoanelor cu risc. Vaccinul gripal distribuit in acest an contine antigenele necesare pentru prevenirea infectiei cu virusul AH1N1. Campania de vaccinare a Ministerului Sanatatii se deruleaza prin cabinetele medicilor de familie si in spitale.

Ministerul Sanatatii mai precizeaza ca sunt vaccinate gratuit persoanele cu risc ridicat de imbolnavire (peste 65 de ani), persoanele cu boli cronice, in special boli respiratorii si cardiovasculare, boli metabolice, copiii si batranii institutionalizati, personalul medical si femeile gravide, conform strategiei Ministerului Sanatatii si recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC).

Avand in vedere situatia din Ucraina, Ministerul Sanatatii a solicitat Directiilor de Sanatate Publica sa se asigure ca unitatile sanitare iau toate masurile de prevenire specifica si nespecifica a gripei si sa raporteze zilnic orice caz cu evolutie si simptomatologie asemanatoare gripei.

Masurile de prevenire inseamna purtarea echiamentului de protectie, limitarea circulatiei bolnavilor si apartinatorilor, vaccinarea antigripala a personalului medical.

Citeste si:
Epidemie de rujeolă la nivel național! Măsurile impuse pentru...
Epidemie de rujeolă la nivel...

In Romania, gripa este supravegheata de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului National de Sanatate Publica.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.