Reprezentantii pacientilor tratati in strainatate dupa accidentul de la Colectiv cer Guvernului sa extinda ajutorul financiar acordat insotitorilor in timpul spitalizarii si dupa externare daca spitalele din strainatate in care au fost ingrijiti cer ca tratamentul sa se faca tot acolo.

Reprezentantii pacientilor de la Colectiv s-au intalnit, vineri, la Guvern, cu seful Cancelariei prim-ministrului, Ioan Dragos Tudorache, prilej cu care acestia au solicitat mai multe schimbari legislative.

"Ordonanta de urgenta in ceea ce priveste ajutorul pentru cei plecati in strainatate se referea doar la perioada de spitalizare si s-a facut deja o cerere ca ea sa se extinda si sa cuprinda si tratamentul. Insotitorii vor primi acest ajutor si dupa ce pacientii sunt externati. Daca recomandarile din partea clinicilor din strainatate este ca revalidarea pentru cazurile grave sa se faca in strainatate, ea se va face in strainatate, iar familiile pot sta langa ei tocmai in perioada in care au cea mai mare nevoie de sprijin pentru ca nu vor mai avea asistenta medicala 24 din 24 de ore si atunci familiile sunt cele care preiau practic sarcina asistentilor medicali si a medicilor", a spus, la finalul intalnirii reprezentanta pacientilor, Ramona Strugariu.

Ea a mai precizat ca seful Cancelariei i-a transmis mesajul premierului si anume ca vor fi sprijiniti "punctual" si "pana la capat", legislativ si financiar.

Totodata, Ramona Strugariu l-a informat pe Ioan Dragos Tudorache ca Hotline-ul pe care l-a stabilit Ministerul Sanatatii nu functioneaza eficient si cei care apeleaza sunt directionati catre fundatii, nu catre un grup operativ cu reprezentanti ai ministerului si in legatura cu cabinetul premierului. Seful Cancelariei a promis ca problema se va rezolva pana marti si se va prezenta lista cu membrii acestui grup operativ care vor prelua problemele.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.