Social27 Decembrie 201515:31

Lectura de 2 minute

Peste 3.000 de soferi au ramas fara permise de conducere in perioada Craciunului, dintre care 641 pentru ca au condus cu viteza si 738 pentru ca s-au urcat bauti la volan, iar alti aproximativ 25.000 au fost amendati, cei mai multi tot pentru viteza.

Potrivit unui comunicat transmis, duminica, de Politia Romana, in perioada Craciunului, au actionat cu peste 11.600 de politisti mai multi decat intr-o zi normala, ei fiind prezenti in locurile unde au avut loc manifestari religioase, in zonele cu aflux mare de oameni, precum si pe principalele drumuri nationale si autostrazi, pentru fluidizarea traficului si diminuarea riscului accidentelor rutiere. Astfel, zilnic, peste 4.000 de patrule de ordine si siguranta au fost in teren, iar Politia Rutiera a utilizat aproximativ 800 de autospeciale, din care peste jumatate dotate cu aparate radar. In aceste conditii, numarul infractiunilor s-a situat sub media ultimilor ani, arata Politia Romana.

Conform sursei citate, in ultimele 72 de ore, politistii au descoperit peste 200 persoane banuite de comiterea de infractiuni, 28 dintre acestea fiind retinute, iar 21 arestate. De asemenea, oamenii legii au identificat 51 de persoane date in urmarire, dintre care 40 la nivel national si 11 la nivel international.

Pentru abaterile de la normele contraventionale, politistii au dat aproximativ 30.000 de amenzi in valoare de peste 7.789.000 lei si au confiscat bunuri in valoare de 568.020 lei.

”Astfel, politistii au intervenit si au aplicat 9.885 de sanctiuni pentru nerespectarea normelor privind ordinea si linistea publica, pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, au aplicat 1.315 sanctiuni privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, 154 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor si 477 privind regimul materiilor explozive”, precizeaza Politia Romana.

Citeste si:
Recuperare miraculoasa a unui caine, dupa ce a fost gasit aproape mort
Recuperare miraculoasa a unui...

De asemenea, politistii au constatat o scadere a numarului accidentelor in ultimii trei ani.

Astfel, in perioada Craciunului, pentru neregulile constatate in trafic, politistii au dat 24.749 de amenzi, 16.460 pentru depasirea limitelor legale de viteza si 560 pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice.

Totodata, oamenii legii au retras 1.021 de certificate de inmatriculare, iar 3.386 de soferi au ramas fara permise auto, 738 pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice si 641 pentru conducere cu viteza excesiva, iar restul pentru alte abateri.

Citeste si:
Politia avertizeaza: "Aveti grija cui deschideti usa!"
Politia avertizeaza: "Aveti...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.