Piata Victoriei si Soseaua Kiseleff sunt blocate, joi, de transportatorii care au venit sa protesteze cu mii de taxiuri, camioane, autobuze si microbuze, principalal nemultumire fiind legata de tariful prea mare al RCA.

Transportatorii au inceput sa se adune in Piata Victoriei si pe Soseaua Kiseleff inca de la ora 08.00, iar pana la ora 10.00, cand a inceput protestul, manifestantii si-au parcat masinile in zona cuprinsa intre sediul Guvernului si Arcul de Triumf, blocand traficul.

Circulatia este inchisa, de la ora 05.00 si pana la ora 17.00, pe Soseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf pana la Piata Victoriei, respectiv de la Arcul de Triumf pana la Piata Presei Libere, in zona centrala-Mediana, traficul fiind deschis pe ambele sensuri ale strazii Arh. Ion Mincu si pe str. Paris. In cazul in care va fi necesar, se va restrictiona traficul si pe breteaua care leaga Bd. Iancu de Hunedoara de Piata Victoriei.

In Piata Victoriei, traficul este deschis doar pe doua benzi de circulatie pe sens, intre Bd. Aviatorilor si Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascar Catargiu, asigurandu-se circulatia pe Calea Victoriei, Bd. Ion Mihalache, str. Buzesti si Bd. Lascar Catargiu.

In timpul restricitiilor de trafic, soferii pot circula pe rutele Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil - Bd. Aerogarii-DN1 si Bd. Ion Mihalache - Bd. Maresal Averescu - Bd. Marasti - Piata Montreal – DN1.

Transportatorii au inceput la ora 10.00 protestul din Piata Victoriei, unde au venit cu mii de taxiuri, camioane, autobuze si microbuze, pentru a cere reducerea tarifului RCA si eliminarea supraaccizei din preturile carburantilor incepand din ianuarie 2016.

Organizatorii - Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT), Asociatia Romana pentru Transporturi Rutiere Internationale (ARTRI), Asociatia Nationala a Transportatorilor si Taximetristilor Independenti (ANTTI), Asociatia Patronala a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) si Asociatia Operatorilor de Transport (APULUM) - au anuntat ca la protest vor participa aproximativ 9.000 de oameni, 7.000 de autobuze, autocare si taxiuri care apartin patronatelor cu activitate in domeniul transportului public de persoane si aproximativ 900 de autocamioane din domeniul transporturilor de marfa, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Profesorii protestează în Piața Victoriei. Principalele...
Profesorii protestează în...

Presedintele COTAR, Vasile Stefanescu, a declarat ca s-a recurs la aceasta forma de protest pentru a atrage atentia ca masurile luate in ultimul timp afecteaza atat transportatorii, cat si cetatenii posesori de autovehicule, care vor plati RCA de aproximativ 1.000 de euro anual, mult peste puterea financiara a romanilor.

"De asemenea, cresterile de taxe din transporturi vor afecta toate celelalte industrii si comertul, prin cresterea preturilor, astfel incat va produce o scadere a puterii de cumparare, ce-i va afecta pe toti romanii", a mai spus Vasile Stefanescu.

Transportatorii solicita interventia autoritatii pentru un cost al primei RCA suportabil, in conditiile in care tariful RCA a ajuns sa creasca cu peste 300 la suta in ultimele sase luni pentru activitatea de transport persoane si transport marfa, inclusiv taxi.

Citeste si:
Protestul de trei zile al fermierilor şi transportatorilor începe...
Protestul de trei zile al...

De asemenea, transportatorii solicita eliminarea supraacizei, incepand cu data de 1 ianuarie 2016, interventia Guvernului pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligati sa plateasca sume enorme pentru drepturile de autor, desi obiectul lor de activitate il constituie transportul de persoane, si nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale in autobuze, taxiuri si urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate si aprobate in Comisiile de dialog social (modificarea HG 69), documente care ar trebui inaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.