Potrivit noii avertizari transmise de Administratia Nationala de Meteorologie, de vineri, ora 18.00 si pana sambata, ora 12.00, va fi sub avertizare cod galben aproape toata tara, cu exceptia judetelor Arad, Bihor, Satu Mare, Maramures, Salaj si Cluj.
In Oltenia, in cea mai mare parte a Munteniei si a Dobrogei si in sudul Moldovei vor fi precipitatii mai ales sub forma de ploaie, iar cantitatile de apa vor depasi 20-25 de litri pe metru patrat si izolat 40-50 de litri pe metru patrat, scrie MEDIAFAX.
Precipitatii mixte vor fi in Banat, precum si in zona Carpatilor Orientali, in vestul si nordul Moldovei si local in Transilvania, unde se va forma polei. In Muntii Banatului si in Carpatii Meridionali vor predomina ninsorile si se va depune strat nou de zapada consistent.
In regiunile sudice si sud-estice, dar si pe crestele montane, vantul va avea intensificari temporare, cu rafale ce vor depasi local 55-65 de kilometri pe ora.
Precipitatii sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare vor fi si sambata dupa-amiaza, precum si in noaptea de sambata spre duminica, pe arii mai extinse in regiunile intracarpatice.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro