Procurorii DNA fac, joi, perchezitii la UMF Iasi, in cazul retragerii unei liste oficiale cu 45 de studenti marocani care initial fusesera admisi la universitate, in conditiile in care ministrul Educatiei declarase ca in acest caz a fost vorba despre o frauda a personalului administrativ.

Procurorii anticoruptie ieseni au descins la sediul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa“ din Iasi, unde perchezitioneaza mai multe birouri, cel mai probabil fiind vizate documente in baza carora s-au facut inscrierile unor studenti straini.

Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa“ din Iasi, Dragos Pieptu, a anuntat, miercuri seara, intr-o declaratie de presa comuna cu ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, aflat la Iasi, ca demisioneaza de la conducerea institutiei de invatamant superior, ca urmare a situatiei create de retragerea unei liste oficiale cu 45 de studenti marocani care initial fusesera admisi la universitate.

”Mi-am depus deja demisia, noul rector va fi decis de catre Senatul de luni al universitatii. Toate dosarele (n.r. - depuse la locurile cu taxa in valuta la limba romana, engleza si franceza) vor fi reevaluate pana luni, 26 octombrie. Este vorba de 951 de dosare”, a precizat Dragos Pieptu.

La randul sau, ministrul Sorin Cimpeanu a declarat ca, in urma controlului facut de Corpul de control, s-a stabilit ca este vorba despre o frauda a personalului administrativ al UMF Iasi. ”Este vorba de o frauda la nivelul personalului administrativ al UMF Iasi, care a facut o frauda cu dosarele de inregistrare a studentilor straini, cu punctajele. Nu sunt implicati membri din personalul didactic. Vor fi sesizate, daca nu s-au autosesizat deja, si organele de urmarire penala”, a spus Sorin Cimpeanu.

Dragos Pieptu a fost numit rector al UMF Iasi la inceputul acestui an, cand i-a urmat in functie lui Vasile Astarastoae, care si-a dat demisia.

Ambasadoarea Romaniei in Maroc, Simona Mariana Ioan, a fost convocata la Ministerul marocan de Externe, pentru a da explicatii privind retragerea unei liste oficiale cu 45 de studenti marocani, inscrisi in primul an la Facultatea de Medicina din Iasi, relata site-ul de stiri Le360.ma.

Citeste si:
Percheziții la Institutul Marius Nasta din București: suspiciuni de...
Percheziții la Institutul...

Cei 45 de studenti marocani figurau initial ca inscrisi in primul an la Facultatea de medicina din Iasi, dar numele lor au fost ulterior sterse, fara nicio explicatie.

Mbarka Bouaida, ministru delegat in cadrul Ministerului marocan al Afacerilor Externe, s-a intalnit luni cu ambasadoarea Romaniei, careia i-a cerut explicatii cu privire la acest caz.

Ministrul a apreciat ca aceste dificultati sunt cauzate de gestionarea opaca a dosarelor de inscriere a studentilor marocani de catre conducerea universitatii, care "a procedat la modificari succesive care au antrenat, fara o explicatie justificata, excluderea studentilor maricani, ai caror parinti si-au achitat in prealabil, de buna credinta, obligatiile fata de universitate (plata taxelor scolare cu valori intre 2.000 si 5.000 de euro-n.r.)"

In 5 octombrie, Facultatea din Iasi a publicat o lista definitiva cu studentii admisi si care au indeplinit conditiile de eligibilitate, in total 166 de studenti, inclusiv marocani. In 15 octombrie insa, Facultatea a publicat pe site-ul sau o noua lista, cu 121 de studenti, care excludea numele celor 45 de studenti marocani, "fara a prezenta motivele acestei revizuiri", a precizat Bouaida.

Citeste si:
Profesor universitar: Fiecare dintre noi care am condus multi ani, mul
Decanul Facultatii de...

Ca urmare a acestei situatii, conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi a afirmat ca s-au gasit inadvertente in dosarele de inmatriculare a studentilor la liniile de studiu in romana, engleza si franceza care platesc taxa in valuta, motiv pentru care inmatricularea a fost suspendata, iar dosarele sunt reevaluate.

"Procesul de inmatriculare a studentilor la programele de studiu in limbile engleza, franceza si romana pe cont propriu valutar (studentii care au intrat pe baza unui concurs de dosare si care platesc taxa anuala de 5.000 de euro in valuta - n.r.) a fost intrerupt dupa identificarea unor erori care au viciat clasamentul final al candidatilor. Senatul Universitatii a decis, in sedinta de pe 19 octombrie, reevaluarea tuturor dosarelor, urmand ca in maxim o saptamana sa fie publicata lista finala a candidatilor admisi", a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, rectorul UMF Iasi, Dragos Pieptu.

Citeste si:
Anca Neacșu a sărit în apărarea lui Theo Rose în scandalul cu Irina...
Anca Neacșu a sărit în...

El a precizat ca universitatea a sesizat Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, care a trimis o comisie pentru a investiga problemele semnalate. In paralel, conducerea UMF Iasi a declansat propria ancheta interna, ale carei rezultate urmeaza sa fie facute publice.

Intre timp, reprezentantii UMF au anuntat ca inmatricularea candidatilor inscrisi pe locurile cu taxa in valuta la limba romana, engleza si franceza au fost suspendate pentru o saptamana, urmand sa fie reevaluate toate cele aproximativ 950 de dosare depuse, pana la inceputul saptamanii vitoare.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a precizat marti ca a intreprins demersuri pe langa Ministerul Educatiei si Universitatea de Medicina de la Iasi in cazul retragerii unei liste oficiale cu 45 de studenti marocani, insa solutionarea cazului nu tine de competenta sa, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Oana Roman s-a săturat de vedetele care vor scandal cu ea....
Oana Roman s-a săturat de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.