Potrivit primarului localitatii Poiana Cristei, Vlad Petrus, cadavrul femeii a fost gasit de un consilier local si de un localnic, pe marginea unui drum de exploatare pe care nu s-a circulat in ultima saptamana. Drumul a devenit impracticabil din cauza noroiului format in urma ploilor abundente inegistrate in zona saptamana trecuta.
Conform primarului, femeia a fost gasita la o distanta de doi-trei kilometri de locul in care au fost descoperite moarte sora femeii si cele doua fiice ale acesteia, la circa un kilometru de satul Mahriu, comuna Poiana Cristei.
”Cadavrul a fost gasit in aceasta dimineata de un consilier si de un localnic in punctul denumit «Ruptura», tot in padure la circa 2-3 kilometri de zona in care au fost descoperite celelalte cadavre. Era intrat in putrefactie, fara a se observa urme de violenta, mai ales ca a plouat atatea zile. Probabil a gresit drumul, nu mai avea mult pana la sat, mai mult ca sigur asta s-a intamplat, a gresit drumul, a mers pe deal, a vazut luminile satului, dar nu a mai apucat sa ajunga”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Poiana Cristei.
Femeia in varsta de 41 de ani, Elena Iordache, a fost data disparuta in urma cu o saptamana, impreuna cu sora ei si cu cele doua fiice ale acesteia, in varsta de 3 si 14 ani. Martea trecuta, au fost gasite decedate in padure sora femeii, Dumitra Iordache, in varsta de 44 de ani, si cele doua fete ale acesteia.
De atunci, Elena Iordache a fost cautata zilnic, inclusiv cu caini de urma si cu forte sporite. Peste 100 de oameni, localnici, jandarmi, politisti si pompieri au periat padurea, insa niciodata nu au ajuns pe drumul de exploatare pe care luni a fost gasit cadavrul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Iubirea va veni în viața ta atunci când nu te vei mai uita în trecut, la...
Sursa: garbo.ro
-
Darurile Marelui Benefic pentru fiecare zodie în parte: Ce binecuvântări a...
Sursa: kudika.ro
-
Analiză: Amenzile ajung la 100.000 lei prin noul ghid RO e-Transport al ANAF
Sursa: wall-street.ro