Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, ca adjunctul sefului Politiei Capitalei, comisarul sef Roberto Stefan Ababei, a ajuns la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) insotit de anchetatori, fiind citat pentru a fi audiat intr-un dosar in care este suspectat de trafic de influenta.
Potrivit surselor citate, Roberto Ababei ar fi primit, in perioada iulie-august, aproximativ 10.000 de euro de la doi administratori ai unei firme care fusesera controlati de politisti de la Economic. Ababei le-ar fi promis administratorilor ca va interveni in sprijinul lor la politisti de la Economic.
Roberto Ababei este director general adjunct al Politiei Capitalei din 6 februarie 2013, anterior acesta fiind, din aprilie 2010, seful Politiei Sectorului 2. In perioada noiembrie 2009 - aprilie 2010, Ababei a fost imputernicit la comanda Politiei Sectorului 2, iar din 2005 pana in noiembrie 2009, a condus Sectia 8 Politie, anterior fiind, timp de un an, adjunctul sefului Sectiei 8.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Putinică, Microsoft: Cum lucrezi? Îmbrățișezi tehnologia sau te speli pe mâini?
Sursa: start-up.ro
-
Măsuri de prim ajutor în caz de înec cu bol alimentar
Sursa: garbo.ro
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
Digital Banking Scorecard 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Dupa 15 ani in care a stat in Capricorn, Pluto isi schimba semnul si aduce...
Sursa: kudika.ro
-
Grupul Electrica împrumută 180 de milioane de euro de la BERD
Sursa: wall-street.ro