Consiliul National al Audiovizualului (CNA) ar putea sa ia in discutie, in urmatoarea perioada, interzicerea aparitiei copiilor in reclamele la produse alimentare, care sunt difuzate la televiziune si radio, o propunere in acest sens fiind facuta, joi, de membrul CNA Valentin Jucan.

Valentin Jucan le-a facut aceasta propunere colegilor sai din CNA, in sedinta de joi, in timpul analizarii unor spoturi publicitare in care apareau copii. "Va propun amendarea Codului audiovizual, in sensul interzicerii aparitiei minorilor in reclamele la produse alimentare", le-a spus Valentin Jucan celorlalti membri ai CNA, precizand ca, in acest sens, Consiliul ar putea sa poarte discutii inclusiv cu conducerea Spitalului pentru copii din Bucuresti, respectiv cu doctorul Dan Mircea Enescu.

"O astfel de masura, chiar daca este destul de contondenta la adresa pietei de publicitate, ne este permisa inclusiv de reglementarile comunitare, care spun ca, daca intr-o tara membra a Uniunii Europene exista un segment care necesita masuri legislative mai severe, atat timp cat acestea nu influenteaza in cazul nostru piata de publicitate, intr-o masura majora, acestea pot fi luate, daca sunt in folosul direct al cetatenilor tarii respective. Avand in vedere situatia precara a invatamantului, si aici ma refer la educatia familiala, care tine de ce consuma copiii, care este alimentatia, dar si situatiile pe care le avem aici, la CNA, va propun sa amendam Codul audiovizualului, in sensul interzicerii aparitiei minorilor in reclamele la produse alimentare", a mai spus Valentin Jucan.

O discutie in acest sens ar urma sa fie purtata intr-o alta sedinta a CNA, avand in vedere ca modificarea Codului audiovizual poate fi facuta de Consiliu doar dupa dezbaterea publica a respectivei modificari, scrie MEDIAFAX.

De asemenea, membrul CNA Monica Gubernat a spus ca sunt mai multe aspecte de analizat in acest caz, ea referindu-se la reclamele la laptele praf. "Cum se poate face o reclama fara minori la lapte praf?", si-a pus problema Monica Gubernat.

In acest caz, Valentin Jucan a spus ca reclamele la lapte praf trebuie sa fie adresate mamelor. "Te adresezi parintelui, mamei, evident in situatia in care ea este majora. Nu trebuie sa te folosesti de un sugar. Trebuie responsabilizat parintele sa cumpere sau nu (acele produse, n.r.)", a mai spus Jucan.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.