Incendiul a izbucnit, vineri seara, intr-un lan de porumb de 150 de hectare din comuna aradeana Seitin, iar la sosirea pompierilor focarele se manifestau pe 60 de hectare.
Pompierii au solicitat sprijinul echipajelor din mai multe comune si orase apropiate, dar si sprijinul unor asociatii agricole, care au trimis tractoare si cisterne pentru a ajuta la stingerea flacarilor. Din cauza vantului, focul a mai cuprins zece hectare, pana cand fermierii au reusit sa faca brazde pentru a limita extinderea incendiului.
”Interventia a fost deosebit de dificila din cauza vantului puternic care a propagat incendiul si din cauza lipsei surselor de apa din camp”, a declarat, sambata, corespondentului MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arad, Goerge Plesca.
Autospecialele de stingere au fost alimentate din localitatea Seitin, de la o distanta de zece kilometri, astfel ca pentru lichidarea flacarilor a fost nevoie de aproximativ cinci ore.
In total, conform pompierilor, au fost mistuite de flacari 70 de hectare de porumb nerecoltat. Pompierii si politistii au deschis o ancheta, pentru a stabili cauzele izbucniii incendiului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Spectacol total de Paşte: vedetele se întrec la Bătălie pe veselie încurajate...
Sursa: kudika.ro