Social30 August 201510:59

Lectura de un minut

Cei patru suspecti retinuti in Ungaria in cazul celor 71 de imigranti gasiti morti, joi, intr-un camion abandonat pe marginea unei autostrazi din Austria, au comparut sambata in fata unui tribunal ungar, fiind arestati preventiv pentru 30 de zile, relateaza BBC News Online.

Cei trei bulgari si un afgan vor ramane in arest preventiv pana la 29 septembrie, iar Austria ar urma sa ceara extradarea lor.

Ei au fost adusi de un convoi al politiei, cu catuse la maini, la tribunalul din orasul Kecskemet, situat in centrul Ungariei. Cei patru au fost acuzati de trafic de persoane in forma agravata.

Dupa audiere, la care publicul nu a avut acces, judecatorul Ferenc Bicskei a declarat presei ca "perioada detentiei preventive pentru cei patru suspecti a fost extinsa pana la 29 septembrie". El a adaugat ca suspectii au contestat decizia tribunalului, afirmand ca nu au comis nicio infractiune. Purtatorul de cuvant al procurorului din judetul Bacs-Kiskun a declarat sambata ca suspectii sunt implicati in transportul imigrantilor din Ungaria pana in Austria, relateaza MTI.

Imigrantii au intrat ilegal in Ungaria din Serbia si au fost transportati de la Kecskemet pana in Austria, a adaugat Gabor Schmidt. Parchetul a argumentat ca arestul preventiv este necesar deoarece suspectii au conexiuni externe si exista riscul de a fugi.

Citeste si:
Politia Capitalei: Sase persoane retinute in cazul omorului din...
Politia Capitalei: Sase...

Camionul in care se aflau cadavrele in descompunere ale celor 71 de imigranti a fost gasit joi abandonat pe marginea unei autostrazi din Austria, in apropierea frontierei cu Ungaria. Printre cele 71 de persoane se aflau 59 de barbati, opt femei si patru copii, intre care o fetita in varsta de unul sau doi ani si trei baieti de 8, 9 si 10 ani.

Fortele de ordine au precizat ca momentul si cauza exacta a decesului nu au fost inca stabilite, dar cel mai probabil refugiatii au murit asfixiati.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.