Noul tratament fara interferon pentru hepatita C va fi administrat incepand din august, timp de 12 saptamani, unui numar de aproximativ 5.000 de pacienti, care vor fi obligati sa respecte medicatia si sa mearga la controlul periodic, a anuntat, miercuri, presedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

"Romania este printre putinele tari, si ma refer chiar la tari bogate, unde va fi introdus acest nou tratament pentru hepatita C, incepand cu luna august. Vom da tratament pentru toti pacientii cu fibroza grad IV, fie ca sunt 4.000 - 5.000 sau 6.000. Si pacientii transplantati vor fi si ei printre primii care vor primi acest tratament nou fara interferon. (...) Tratamentul dureaza 12 saptamani", a declarat presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Vasile Ciurchea, la o conferinta privind Ziua Mondiala a Hepatitei (28 iulie).

El a atras atentia ca statul cheltuieste pe acest tratament "o suma enorma", dar "fara cooperarea pacientilor s-ar putea ca o parte din bani sa fie aruncati". "Chiar nu ne putem permite. Tratamentul trebuie administrat dupa niste reguli. Pacientul trebuie sa respecte niste conditii igieno-dietetice, trebuie sa vina sa-si faca viremia (incarcatura virala) asa cum este trecut in criterii. Daca un pacient isi ia tratmentul, dar nu mai vine sa faca viremia, nu stim daca s-a videcat si vom avea o problema daca il platim sau nu il platim. Compania da tratamentul, dar pentru noi pacientul care nu vine sa-si faca viremia nu exista,", a mai spus Ciurchea.

Liana Gheorghe, sef de clinica la Spitalul Fundeni, a declarat, la randul sau, ca o mare responsabilitate au deopotriva pacientii si medicii. "Pacientul sa semneze un soi de contract prin care, daca nu apare la controale, nu primesete tratament. Pacientii trebuie tinuti aproape de medici", a spus medicul.

Ciurchea a adaugat ca, si daca ar fi vorba despre un numar mic de bolnavi care nu vin la control, tot ar fi o problema din cauza costurilor foarte mari, relateaza MEDIAFAX. "Chiar si pentru un numar mic care nu vin la control este o problema. Daca tot dam drumul la acest contract cost-volum pe hepatita, ma gandesc sa pastram o raportare, o evidenta a pacientilor. Poate sa fie inclusi in registrul national si sa poata fi urmariti. Pentru ca, da, reamintesc, noi vom plati numai cazurile vindecate, am spus-o de la inceput. Daca pacientul ia tratament doar pe jumatate si nu vine la control, este o problema neimputabila companiei. Pacientul, inainte de a incepe tratamentul, poate fi de acord cu orice, dar apoi uita. Aici toata lumea trebuie sa fie impreuna, pentru ca nu ne permitem sa platim tratamente care nu se iau si care sunt foarte scumpe", a mai spus Ciurchea.

Citeste si:
COVID-19: 4.342 de cazuri noi și 101 de decese în ultimele 24 de ore
COVID-19: 4.342 de cazuri noi...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.