Social12 Iulie 201511:09

Lectura de un minut

Angajatorii din Spatiul Economic European au vacante aproape 600 de locuri de munca, anuntate prin reteaua europeana Eures, cele mai multe in Cehia, Germania si Norvegia, unde se cauta muncitori calificati in diverse domenii, asistenti medicali, factori postali, bucatari, ospatari si agenti de paza.

Potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), in Spatiul Economic European sunt anuntate, prin intermediul retelei Eures Romania, 584 de locuri de munca vacante.

Cele mai multe posturi sunt in Cehia, unde firmele cauta sa angajeze 225 de persoane, pentru posturi de: lucratori in productie pentru asamblarea aparatelor de aer conditionat, operatori, operatori de productie (cate 50 de posturi), operatori autoclave, asamblori (30), muncitori asamblare (20), slefuitori, pilitori (15), lucratori in prelucrarea lemnului (10).

In Germania sunt anuntate 187 de locuri de munca, dintre care 50 pentru asistenti medicali generalisti, cate 15 pentru factori postali, bucatari, bucatari sefi, bucatari specialisti, ospatari, pentru personal in industria gastronomiei de sistem, cate 10 pentru agenti de securitate, agenti de paza, betonisti, fierari betonisti, tamplari, dulgheri, cate cinci pentru sudori MAG, comisionari si barmani. Angajatorii mai au doua posturi pentru tehnicieni sisteme de securitate si cate un post pentru operator stivuitor, mecanic auto, operator CNC (strungar, frezor), mecatronist, asamblor-montator (lucrator in productie), tehnician electronica-service fibre laser de mare putere, tehnician electronica, tehnician electrotehnist, manager vanzari si optician, scrie MEDIAFAX.

Angajatori din Norvegia au vacante 92 de locuri de munca, fiind cautati lideri de echipa in masaj, in ingrijirea unghiilor (manichiurist), lideri de echipa pentru antrenori personali, pentru personal yoga sau pentru stilisti, un coordonator de cercetare al UE in securitatea calculatoarelor si un profesor asociat in metoda elementului finit (FEM) si analiza structurilor.

Citeste si:
Tarom suspendă TOATE zborurile interne. Când ar putea fi reluate
Tarom suspendă TOATE...

Cei interesati sa plece in Suedia pot ocupa posturi de vopsitori auto (15), de mecanici (10) sau de tinichigii (10), iar in Marea Britanie se cauta ingrijitori persoane (20), soferi camion (10) si infirmier (un post). Alte 10 posturi vacante sunt in Elvetia, doua in Belgia si cate unul in Polonia si Spania.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesand portalul EURES national, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediile agentiilor judetene.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.