Accidentul a avut loc pe DN 7, in zona localitatii aradene Conop, unde soferul unui autoturism, in care se mai aflau sase pasageri, a pierdut controlul volanului dupa ce a acrosat o masina care circula din sens opus, ulterior ciocnindu-se frontal cu un TIR tot de pe contrasens, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arad, George Plesca, la locul accidentului au fost trimise autosanitare SMURD si un echipaj de descarcerare.
Medicii au gasit doua femei si patru barbati morti, acestia fiind incarcerati in autoturismul care a ajuns sub cabina TIR-ului, iar un copil care are sub cinci ani a fost transportat la spital cu rani grave. Victimele se aflau intr-un autoturism cu numere de Mures, care se deplasa dinspre Arad spre Deva, masina fiind plina cu bagaje, astfel ca politistii cred ca oamenii se intorceau in tara. Alte trei persoane, aflate in al doilea autoturism implicat, au fost ranite si au primit ingrijiri medicale.
Politistii cerceteaza imprejurarile in care soferul masinii cu numere de Mures, care a decedat, a provocat accidentul. La ora transmiterii acestei stiri, traficul pe DN 7 este blocat complet in zona localitatii Conop.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Italienii vor să limiteze numărul de turiști în ariile sale naturale: ce...
Sursa: wall-street.ro