Coordonatorul proiectului, Paul Farcas, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX ca proiectul a fost creat cu intentia de a servi ca o unealta informativa, dar si educativa pentru cetateni. "Proiectul hartii electorale cu parlamentarii romani a fost initiat, in premiera, si construit de RomaniaOne Student Club, de la Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii (FSPAC) din cadrul UBB Cluj. Este accesibila pe internet si pe smartphone. Harta arata daca senatorii sau deputatii locuiesc in colegiile pe care le reprezinta, cate voturi au obtinut si prezinta adresele cabinetelor parlamentare, orele de audiente, telefoanele si adresele de email ale alesilor. De asemenea, fiecare parlamentar este prezentat cu poza, pentru a putea fi recunoscut de toata lumea. Informatiile sunt obtinute in intregime din date publice", a spus Farcas.
Potrivit acestuia, harta va putea ajuta la construirea unei relatii mai puternice intre cetatenii Romaniei si reprezentantii lor in Parlament, in conditiile in care, cu doua click-uri, poate fi localizat un senator sau un deputat. "La realizarea hartii si colectarea bazei de date au lucrat cinci studenti o perioada de peste cinci luni. Am avut surpriza sa intalnim cazuri de parlamentari la care nu am gasit informatii de baza, cum ar fi adresa cabinetului sau numere de telefon la care sa poata fi contactati", a mai spus Paul Farcas.
Harta electorala a parlamentarilor romani poate fi accesata la adresa https://romaniaone.org/harta_electorala/senatori.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro