Social 23 Martie 2015 15:21
Fostul presedinte Traian Basescu a fost citat de procurori sa se prezinte marti la sediul Parchetului instantei supreme, pentru a da lamuriri in dosarul in care este suspectat ca a santajat-o pe senatoarea Gabriela Firea, au declarat surse judiciare.

Traian Basescu ar urma sa mearga marti la ora 14.30 la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, au precizat sursele citate. Avocatul fostului sef al statului a fost, luni, la Parchetul instantei supreme, pentru a consulta dosarul in care Traian Basescu are calitatea de suspect.

Fostul presedinte Traian Basescu a fost si miercurea trecuta la Parchetul instantei supreme. El a stat aproximativ 20 de minute, iar la plecare nu a dorit sa spuna ce a discutat cu procurorii si daca a fost pus sub urmarire penala. Ulterior, Parchetul instantei supreme a anuntat ca fostul presedinte Traian Basescu s-a prezentat in fata procurorilor pentru a i se aduce la cunostinta ca este urmarit penal pentru santaj, avocatii acestuia solicitand un termen pentru consultarea dosarului, scrie MEDIAFAX.

Potrivit PICCJ, in cauza constituita ca urmare a plangerii formulate de senatorul Gabriela Firea, procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica au dispus, prin ordonanta din 11 martie, efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de Traian Basescu pentru infractiunea de santaj.

Anchetatorii au redeschis, in 30 decembrie 2014, dosarul in care Gabriela Firea il acuza pe Traian Basescu de santaj, intrucat fostul sef al statului nu mai beneficiaza de imunitate. Cercetarile in acest dosar fusesera suspendate de procurori pana la finalizarea mandatului de presedinte al lui Traian Basescu.

Parchetul instantei supreme anunta, in 18 aprilie 2014, ca a dispus urmarirea penala pentru santaj, in urma plangerii formulate de Gabriela Firea impotriva lui Traian Basescu, la care a fost conexata si sesizarea parlamentarilor, insa punerea in miscare a actiunii penale a fost suspendata, intrucat presedintele are imunitate.

Scandalul Basescu - Firea a inceput dupa ce fostul presedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus ca si acum poate spune ca aceasta este "o buna jurnalista, dar este catastrofala ca jurist". "Mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa ce se intampla pe mosia sotului ei, unde e primar. Ca s-ar putea sa nu il mai gaseasca intr-o zi acasa, daca nu e atenta. Inteleg ca in parohia lui se intampla destule lucruri rele", a spus Basescu.

Citeste si:
Firea nu se retrage din politică: „Ar fi prematur. Nu sunt acuzată...
Firea nu se retrage din...

Fostul sef al statului a mai spus ca senatorul PSD Gabriela Firea este "o santajista de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajista care pretinde sa fie respectatata ca senator al Romaniei, dupa ce a facut bine scoala turnatorului Felix", a precizat Basescu.

Traian Basescu a mai spus ca ii recomanda premierului Victor Ponta sa nu o ia pe "senatoarea santajista" Gabriela Firea ca purtator de cuvant la alegeri pentru coalitie, pentru ca aceasta poarta ghinion barbatului despre care spune ca vrea sa il protejeze. Basescu a tinut totodata sa aminteasca prestatia Gabrielei Firea din campania pentru prezidentiale a lui Mugur Isarescu.

Gabriela Firea a reactionat in 14 aprilie, afirmand ca asteapta cu interes reactiile institutiilor si ale ambasadelor statelor democratice fata de acest "act flagrant de intimidare a unui senator". Firea preciza, intr-o postare pe Facebook, ca presedintele Traian Basescu i-a transmis, in seara zilei de 13 aprilie, intr-o emisiune televizata, "un mesaj fara niciun echivoc" legat de activitatea ei in Comisia Calarasi. "Astept cu interes reactiile institutiilor statului si ale ambasadelor statelor democratice fata de acest act flagrant de intimidare a unui senator al Romaniei!", scria Gabriela Firea, pe Facebook.

Citeste si:
CCR: Procurorii nu mai pot bloca prescrierea faptelor
CCR: Procurorii nu mai pot...

Ulterior, senatorul PSD a depus, in 16 aprilie 2014, la Parchetul instantei supreme, o plangere pe numele lui Traian Basescu, pentru amenintare si santaj. In plus, 176 de parlamentari, in frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea si Ilie Sarbu, au semnat un denunt de santaj impotriva lui Traian Basescu, depus in 17 aprilie 2014, la Parchetul instantei supreme.

Premierul Victor Ponta a spus atunci ca a semnat documentul si a precizat ca gestul este determinat de amenintarile pe care seful statului le-a adus unui senator al Romaniei. Ponta a precizat ca a fost primul care a semnat plangerea penala formulata pe numele lui Traian Basescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.