Social 20 Martie 2015 17:52
Inceperea constructiei a trei spitale regionale, la Iasi, Craiova si Cluj, in premiera dupa 1989, si a unor unitati de radioterapie, precum si ieftinirea medicamentelor sunt printre proiectele din acest an ale Ministerului Sanatatii, a declarat, vineri, ministrul Nicolae Banicioiu.

Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a prezentat vineri, la un eveniment din cadrul Consiliului National al PSD, unele dintre proiectele pe care le va lansa MS in 2015, cele pe care le are in vedere cu sprijin european, dar si realizarile din 2014.

"Cine munceste mai mult si mai bine, va fi mai bine platit, de aceea una dintre legile pe care le vom introduce in acest an este legea veniturilor personalului medical. Aceasta lege va permite doctorilor sa utilizeze infrastructura spitalelor publice, contra cost, asta si in beneficiul spitalului, al doctorului si al pacientului. Tot din acest an, mai exact din 1 mai, va incepe sa functioneze cardul de sanatate, care a fost distribuit asiguratilor in 2014, prin Posta Romana. Acesta va permite controlul fondurilor din sistemul de sanatate, reducerea fraudelor, cu beneficiu direct si pentru pacienti. Cititoarele de card au un pret modic, de la 60 de lei", a spus Banicioiu, potrivit MEDIAFAX.

Ministrul Sanatatii a vorbit si despre un alt act normativ nou, Legea malpraxisului, care va permite solutionarea, dar si responsabilizarea medicilor. "Dar doua proiecte sunt premiere pentru sistemul national romanesc: lansarea unui program national de radioterapie, in cadrul caruia vor fi construite intre trei si cinci unitati noi in tara, cu sprijinul Bancii Mondiale, si inceperea constructiei, pentru prima data din 1989, a trei spitale regionale, la Iasi, Craiova si Cluj", a mai spus Banicioiu.

Ministrul a amintit si de obligativitatea producatorilor de a respecta Ordinul 75 din 2009, precizand ca preturile medicamentelor vor scadea cu 20-30 la suta.] "Aceste reduceri vor face economii de sute de milioane de euro pentru tratamente inovatoare, ca tripla terapie pentru pacientii infectati cu virusul C, care va intra pe piata dupa Pasti", a adaugat Banicioiu.

Citeste si:
Percheziții DNA la Administrația Spitalelor București. Ancheta...
Percheziții DNA la...

Ministrul Sanatatii a prezentat si unele dintre proiectele europene pentru dezvoltarea sistemului medical.

"As vrea sa spun ca avem proiecte importante cu bani europeni, cum ar fi crearea Centrului National de Stroke, la Cluj, dar si la Spitalul Militar si Spitalul Elias din Bucuresti. La acesta se adauga dotarea a 70 de maternitati cu aparate necesare screening-ului auditiv si instruirea personalului medical din 150 de maternitati, instruirea personalului implicat in cazurile de oncologie pediatrica, achizitia si instruirea personalului pentru ecografie articulatii din domeniul neonatologic, cat si proiectul de cardiologie pediatrica", a mai spus ministerul Sanatatii.

Tot din bani europeni vor fi luate si 17 angiografe, iar dezvoltarea Radioterapiei va beneficia de finantare prin Banca Mondiala, cu sprijinul Comisiei Europene pe partea de instruire de personal, a adaugat Banicioiu.

Citeste si:
Construcția podului peste Dunăre de la Brăila a intrat în linie...
Construcția podului peste...

Legat de reusitele din 2014, ministrul a subliniat reluarea platii bureslor pentru rezidenti , ceea ce ii va incuraja pe tinerii medici sa ramana in tara, majorarea salariilor cu pana la 100 de lei pentru tot sistemul medical , dar si deblocarea a 3.500 de posturi din sistem.

"As vrea sa mai vorbesc despre faptul ca, in 2014, Romania s-a aflat pe primul loc la cresterea procedurilor de transplant si la numarul de donatori din Europa. De asemenea, au fost redeschise 26 de spitale, printre care la Bicaz, Targu Frumos, Urlati, Buftea, din cele 69 inchise de guvernul Boc. Actualizarea listei cu 40 de noi medicamente, dupa sapte ani, medicamente inovatoare pentru forme grave ale unor boli, pentru diabet, HIV, cancer. Tot in 2014 am lansat programul de actiuni prioritare pentru pacientul critic, iar spitalele din Romania au acum tot ce le trebuie, stenturi, aparate, pentru toate urgentele internate. Astfel, daca, in 2009, Romania se situa pe ultimele doua locuri in Europa la prevenirea mortalitatii intraspitalicesti prin boli cardice, in prezent, prin introducerea acestor programe, ne plasam undeva la mijlocul clasamentului, iar in centrele de excelenta in infarct miocardic acut, in partea superioara a acestuia", a mai spus Banicioiu.

Citeste si:
Banicioiu, audiat in "Colectiv": Am facut tot ce era omeneste posibil
Banicioiu, audiat in dosarul...

Ministrul a mai spus ca in 2014 a fost lansat si tratamentul pentru leucemii acute. De asemenea, au fost continuate programele de preventie a cancerului de col uterin, dar si operatiile estetice de reconstructie pentru pacientele cu cancer la san.

"Trebuie sa amintesc inaugurarea, modernizarea a sapte maternitati noi, la Iasi, Bistrita, Botosani, Ploiesti, Giurgiu, Onesti si Targu Mures, iar in 2015 vor fi inaugurate alte sase, la Brasov, Braila, Sibiu, Cluj si Bucuresti - la Spitalul "Sfantul Pantelimon si Spitalul Universitar", a adaugat ministrul Sanatatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.