Potrivit surselor citate, ambasadorul Gerard Corr a fost transportat cu o ambulanta la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, dupa ce a cazut si s-a lovit la cap, la scurt timp dupa ce a iesit din restaurant, aflat pe strada Buzesti.
Potrivit unor martori, ambasadorul era insotit de alti doi barbati, iar la un moment dat, i s-a facut rau, la aproximativ 30 de metri de restaurant. Cei doi barbati care il insoteau l-au sprijinit sa nu cada si l-au intrebat daca se simte bine, el spunand ca si-a revenit. La scurt timp, ambasadorul a cazut si s-a lovit cu capul de asfalt, in timp ce se afla pe carosabil, pe o pista de biciclisti.
Martorii au declarat, pentru MEDIAFAX, ca in acel moment trecea prin zona o ambulanta, insa aceasta transporta un pacient cu suspiciune de infarct. Echipajul medical a solicitat insa o alta masina, cu medic, care a ajuns in cateva minute la fata locului. Cu un minut inainte de sosirea echipajului de la Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov a venit in zona si un echipaj de prim ajutor SMURD.
Echipajul de la ambulanta i-a acordat ambasadorului primele ingrijiri, apoi l-a transportat la spital.
Medicii de la Spitalul Floreasca au stabilit ca Gerard Corr a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, ambasadorul fiind supus de urgenta investigatiilor medicale, au precizat sursele citate. Martorii au mai spus ca ambasadorul Irlandei merge frecvent la acel restaurant, pentru a manca la pranz.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Inițiativa europeană prin care România ar putea recicla mai eficient sticla
Sursa: green.start-up.ro
-
Laura Olaru, antreprenoarea care a pariat totul pe genți: Trebuie să fii un...
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în săptămâna 1-7 aprilie în funcție de zodie
Sursa: garbo.ro
-
Emi Gal, fondatorul român care facilitează oamenilor lupta eficientă cu cancerul
Sursa: start-up.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 29 martie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Eleni Skoura, ING Bank: Personalizarea înseamnă informația potrivită, la...
Sursa: futurebanking.ro
-
Inspector ITM, reţinut după ce ar fi beneficiat de un plin de benzină pentru...
Sursa: wall-street.ro