Dontu propune ca ziua de 6 ianuarie sa fie considerata sarbatoare legala si zi libera, alaturi de celelalte zile de 1 si 2 ianuarie, prima si a doua zi de Pasti, 1 mai, prima si a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfantul Apostol Andrei, 1 decembrie, prima si a doua zi de Craciun si cele doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale ale cultelor religioase altele decat cele crestine.
"Sarbatoarea Botezului Domnului - Boboteaza sau Epifania- este una dintre cele mai importante sarbatori religioase de peste an, praznuita in data de 6 ianuarie de catre cei care sunt ortodocsi, catolici, precum si de penticostali", a apreciat senatorul PSD adaugand ca 93, 28% din populatie este cu religii declarate.
El a aratat ca introducerea acestei zile ca sarbatoare legala in care nu se lucreaza ar fi un demers in urma caruia cei care doresc sa participe la ceremoniile religioase din aceasta zi, ar avea toate conditiile sa se manifeste astfel. Dontu a mai aratat ca in anul 2015, la fel ca si in 2013 si 2014, salariatii s-au bucurat de 8 zile libere legale, care au fost in timpul saptamanii. Proiectul a fost depus la Senat in 19 februarie si se afla in consultare publica.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro