Despre clasificarea universitatilor, Cimpeanu a spus ca aceasta trebuie facuta "intr-o modalitate transparenta", fiind necesare criterii general acceptate si asumate. "Asta pentru ca am avut clasificare si ierarhizare pe baza unor criterii neasumate si nerecunoscute de nimeni. Trebuie sa se tina seama ca nu putem compara universitati politehnice cu cele de muzica, iar pe cele de medicina cu cele de educatie fizica", a explicat ministrul Educatiei, la preluarea mandatului de ministru al Educatiei si Cercetarii, scrie MEDIAFAX.
In opinia lui Sorin Cimpeanu, noua lege a educatiei este necesara pentru ca actualul act normativ a fost deja amendat prin trei ordonante de urgenta. O noua lege, a adaugat el, trebuie sa fie "rezultatul negocierilor" intre toti cei interesati din sistem.
Referitor la cercetare, noul ministru a spus ca va sustine proiectele incepute de Mihnea Costoiu, care, in opinia lui Cimpeanu, a reusit, pentru prima data in sistem, sa "impuna cercetarea pe agenda publica" nu prin lipsa de fonduri, ci prin proiecte.
"Putem spune ca domnul Costoiu a fost primul ministru al Cercetarii care a reusit sa impuna cercetarea pe agenda publica, cercetarea ca motor al progresului si sursa de crestere a competitivitatii. Ma refer nu numai la nivel national, ci si international. De aceea, o prioritate va fi sustinerea cercetarii aplicative si transferul rezultatelor cercetarii in mediul real. Sustin si ideea constituirii de consortii, pentru mai buna accesare de fonduri, internationalizarea univeristatilor si continuarea proiectelor incepute - ELI (laserul de la Magurele - n.r.) si Dunare-Delta Dunarii -Marea Neagra", a mai spus Cimpeanu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro