Pilotul elicopterului prabusit in judetul Sibiu, Gabriel Titiana, a incetat din viata, luni, la Spitalul de Arsi din Bucuresti, unde fusese supus la mai multe interventi chirurgicale, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al unitatii medicale, Adrian Stanculea.

Gabriel Titiana a fost declarat decedat la ora 12.25.

El fusese operat din nou, vineri, cand i-a fost montat un tub de traheostoma si i s-a efectuat un alt transplant de piele.

"S-a realizat traheostomia de catre echipa ORL de la Spitalul Universitar de Urgenta Militar. Noi ne-am facut treaba noastra, adica excizie de piele de pe ambele coapse, tot ce era arsura de gradul trei fiind acoperit cu autogrefe. Pe spate s-au folosit homogrefe din banca, pentru ca, urmare a faptului ca sta pe ele si a avut manifestari bacteriene prin zona, s-au mai lezat o parte din grefele facute. De aceea, astazi (vineri - n.r.), le-am inlocuit cu hemogrefe din banca. Operatia a decurs bine. Prognosticul ramane rezervat in continuare. Daca trece de primele trei zile dupa operatie, sper sa fie mai bine decat era", a spus directorul medical al Spitalului de Arsi din Capitala, Cristian Nitescu.

La Spitalul de Arsi este internat, in continuare, al doilea supravietuitor din elicopterul prabusit, Valentin Bora. Despre acesta, medicii spuneau, vineri, ca este vizibil ameliorat, a mancat usor si "mai face cativa pasi", scrie MEDIAFAX.

Supravietuitorii din elicopterul militar prabusit, operati! Prognosticul, rezervat

Militarii Gabriel Titiana si Valentin Bora se aflau intr-un elicopter militar al Bazei Aeriene 71 Campia Turzii care s-a prabusit, in 21 noiembrie, intr-o zona impadurita aflata intre localitatile Laslea, Malancrav si Iacobeni din judetul Sibiu.

In urma accidentului, opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravietuitori au fost preluati de un elicopter SMURD si dusi la un spital din Targu Mures, de unde au fost transportati la Spitalul de Arsi din Capitala.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.