Sculptura "Himera Pamantului", realizata de Dimitrie Paciurea (1873 - 1932), a fost vanduta cu 70.000 de euro la licitatia "Top 100 Mari Maestri ai Artei Romanesti" organizata in Bucuresti de casa Artmark, suma reprezentand un nou record de pret pentru artistul roman.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, licitatia "Top 100 Mari Maestri ai Artei Romanesti" s-a incheiat, miercuri seara, cu incasari totale de aproape 800.000 de euro si cu o rata de adjudecare de 82%.

Sala de la Athénée Palace Hilton unde a avut loc licitatia a parut neincapatoare pentru cei aproximativ 350 de iubitori de arta veniti sa intampine ceea ce avea sa devina cea mai placuta surpriza a serii, extraordinarul record de autor al sculptorului Dimitrie Paciurea, cu lucrarea "Himera Pamantului", adjudecata cu 70.000 de euro, de peste trei ori pretul de pornire.

Potrivit Biroului de presa al Artmark, recordul anterior pentru o sculptura realizata de Dimitrie Paciurea a fost inregistrat in 2005, cand o opera a sa a fost vanduta cu 2.250 de euro. De asemenea, recordul de autor anterior pentru o opera de arta creata de Paciurea a fost stabilit in 2009, cand o schita a unei "Himere" a fost vanduta cu 2.500 de euro.

De asemenea, tabloul "Fetita Acrobatului", de Nicolae Tonitza, vedeta licitatiei de toamna, incheie sezonul pe locul intai, fiind adjudecata cu 75.000 euro. Totodata, desenele artistului au fost la mare cautare: "Copilul acrobatului" a fost adjudecat pentru 2.750 de euro, iar "Daca Iisus ar reveni printre oameni" a fost vandut cu 2.250 de euro.

Pictura de mici dimensiuni reprezentand tema preferata a pictorului national Nicolae Grigorescu "Car cu boi" si-a gasit locul in colectia unui iubitor de arta grec, fiind adjudecata pentru 62.000 de euro.

Alte vanzari importante pentru cota artistilor tranzactionati au fost "O seara in familie", de Ipolit Strambu - 11.000 de euro, "La fiancée du roi musicien", de Jules Perahim - 15.000 de euro, "Gradina", de Horia Bernea - 12.000 de euro (de sase ori mai mult decat pretul de pornire), "Noapte la Vitré", de Eustatiu Stoenescu - 19.000 de euro, "Spaima", de Corneliu Baba - 40.000 de euro, "Vedere spre Place Dauphine", de Theodor Pallady - 42.500 de euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.