Nefericirea din relatia de cuplu poate sa duca nu doar la un divort neplacut, ci si sa genereze o serie de boli cardiace, afirma oamenii de stiinta americani, citati de dailymail.co.uk.

Studiul a descoperit faptul ca persoanele care au trait multe decenii intr-o stare conflictuala cu partenerii lor de viata sunt mult mai predispuse sa se imbolnaveasca de inima decat persoanele care au avut mariaje fericite. Aceasta descoperire este valabila in special pentru sotii - probabil datorita faptului ca femeile tind sa ascunda mai mult sentimentele negative decat barbatii.

Potrivit cercetatorilor americani, sedintele de consiliere maritala ar trebui sa fie recomandate atat cuplurilor in varsta, cat si celor aflate la inceput de relatie.

Sociologul Hui Lui, de la Universitatea de Stat Michigan din Statele Unite, a declarat: "Sedintele de consiliere maritala se concentreaza in majoritatea cazurilor pe cuplurile tinere. Insa rezultatele noastre arata ca fericirea maritala este la fel de importanta pentru cuplurile la varsta a treia, chiar daca acele persoane sunt casatorite de 40 sau de 50 de ani".

Potrivit unor studii anterioare, persoanele care nu sunt fericite alaturi de sotii lor prezinta riscuri mai mari de depresie, hipertensiune si maladii cardiace.

Casniciile fericite stimuleaza sanatatea fizica, iar cele nefericite pot declansa depresia. Relatiile de cuplu nefericite pot sa ii faca pe oameni sa adopte obiceiuri nesanatoase, precum fumatul si consumul excesiv de alcool si pot sa determine o crestere in organism a concentratiei de hormoni ai stresului, MEDIAFAX.

Studiul american a descoperit faptul ca persoanele care au dispute tensionate cu partenerii de cuplu si au prezentat episoade de depresie prezinta un risc mai mare de obezitate, intrucat cei doi factori par sa influenteze negativ felul in care organismul proceseaza alimentele bogate in grasimi.

Studiul coordonat de profesorul Hui Lui a fost realizat pe o durata de cinci ani, cu ajutorul unui esantion de 1.200 persoane casatorite, cu varste cuprinse intre 57 si 85 de ani.

Citeste si:
Andra și Cătălin Măruță, 15 ani de căsnicie. Ce mesaj a transmis...
Andra și Cătălin Măruță, 15...

Cu totii participau la un sondaj american de amploare, National Social Life Health and Aging Project, care a inclus intrebari despre fericirea maritala si frecventa cazurilor de infarct, accident vascular cerebral si hipertensiune arteriala.

Studiul, publicat in Journal Of Health And Social Behavior, a evidentiat faptul ca mariajele nefericite, marcate de dispute, critici si solicitari excesive, sunt daunatoare pentru sanatatea inimii.

Potrivit aceluiasi studiu, efectele pe care fericirea sau nefericirea maritala le are asupra riscului de boli cardiovasculare devin mult mai puternice la varsta a treia.

De-a lungul timpului, stresul provocat de o casnicie nefericita poate sa devina extrem de daunator, din cauza fragilizarii sistemului imunitar.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.