Cererea de extradare a lui Nicusor Constantinescu, formulata ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost respinsa de autoritatile din Statele Unite, au declarat surse judiciare.

In aceste conditii, autoritatile judiciare din Romania nu pot pune in executare mandatul de arestare emis pe numele lui Constantinescu, au mai spus sursele citate.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, declara, la inceputul lunii septembrie, ca exista informatii cu privire la locul in care se afla Nicusor Constantinescu, dar procedurile de extradare nu sunt publice si "orice risc de forma sau de fond risca sa prelungeasca procedura sau sa o anuleze". In 26 septembrie, premierul Victor Ponta spunea ca Ministerul Justitiei a efectuat toate demersurile in cazul lui Nicusor Constantinescu, dar legislatia americana este diferita de cea romaneasca, scrie MEDIAFAX.

"Din ce stiu eu de la ministrul Justitiei, pentru ca l-am intrebat, Ministerul Justitiei a facut absolut toate demersurile prevazute de legea romana si legile internationale, nu pentru ca ar fi vrut Ministerul Justitiei, dar asta e obligatia, vine Parchetul si cu ordin de la judecata... s-au facut. Care este rezultatul acestor proceduri? Statele Unite au o legislatie de alt tip decat a noastra", a spus Ponta, aflat la New York.

Premierul a adaugat atunci ca Nicusor Constantinescu nu se ascunde de justitie

La inceputul lui septembrie, Constantinescu a trimis un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., in care sustine ca justitia romana e controlata de DNA si cere respingerea oricarei cereri de arestare ce va ajunge in SUA pe numele sau. "Acest memoriu pe care vi-l transmit (cred ca este primul pe care il primiti din Romania) este menit a va clarifica cu probe asupra faptului ca in aceasta cauza sistemul judiciar din Romania in ansamblul sau este imperfect; jusititia prin institutiile sale nu garanteaza realizarea unui proces echitabil, transparent, independent si impartial incalcandu-se in mod real prezumtia de nevinovatie a clientului meu", a aratat avocatul Catalin Dancu, in preambulul documentului citat.

Dancu a mai scris in memoriu ca "intrucat a fost emis un mandat international de urmarire si arestare cu consecinta aducerii sale in tara, va solicit respectuos ca in analiza memoriului si a documentelor anexa sa nu dati curs solicitarii autoritatilor romane de a pune in aplicare pe teritoriul SUA acest mandat si de a refuza executarea mandatului ca urmare a incalcarii legii".

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Presedintele suspendat al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, cercetat de Directia Nationala Anticoruptie in mai multe dosare, se afla de mai multe luni in SUA, la tratament pentru cancer de prostata.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.